Spectacol de Crăciun și concert de vioară cu Henning Kraggerud, în week-end, la Teatrul Davila

804 views

Programul Teatrului “Alexandru Davila” Piteşti pentru finalul acestei săptămâni.

SALA MARE A TEATRULUI
Sâmbătă, de la ora 18.00, „Spectacol de Crăciun”. Participă secțiile de revistă și fanfară.
Duminica, de la ora 18.00, „Concert de vioară” susținut de violonistul norvegian Henning Kraggerud, acompaniat de pianistul român Răzvan Dragnea. În program sunt sonate de Mozart, Brahms și Franck, precum și două piese din ciclul Equinox compus de Henning Kraggerud. Spectacolul face parte dintr-un turneu al Serilor Lipatti 2015-2016, Lipatti Evenings, constituit într-un proiect al programului, „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european”, finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și România.

Henning Kraggerud este un muzician norvegian complex – violonist, violist și compozitor – și a devenit unul dintre cei mai remarcabili soliști internaționali originari din Scandinavia. Violonistul cântă pe o vioară Guarneri del Gesù, Cremona, 1744.

SALA SECŢIEI PENTRU COPII ŞI TINERET „AŞCHIUŢĂ”
Duminică, de la ora 11,30 – „Jobenul magic”.

Comments

comments