Sorin Cârţu dezamăgit de Işfan: Nu îşi merită banii. În 17 partide n-a reușit să dea decât o pasă de gol

Alexandru Ișfan joacă la Universitatea Craiova din ianuarie 2023. Oltenii au plătit 650 de mii de euro pentru transferul său de la FC Argeș. Sorin Cârțu e dezamăgit însă de fotbalistul care în 17 partide n-a reușit să dea decât o pasă de gol.

„Și pe mine mă dezamăgește. Are niște calități. Ieri până prin minutul 20 (n.r. al meciului cu Oţelul), chiar vorbeam și cu Silvică și cu Săndoi, nu mi-a displăcut. El stătea într-o tușă. Când Mitirță centrează, du-te măcar pe bara a doua, să fii acolo, să primești centrarea. Păi dacă tu stai pe 16 metri, când Doamne iartă-mă o să dai gol? Nu își merită banii.

El trebuie să înțeleagă treaba asta. Să își facă o analiză și să se zbată ca să iasă din problema asta. Mai mult antrenament individual în așa fel încât să acopere prestațiile lui de până acum.

Păcat că are fizicul ăla frumos. Du-te bă băiatul în careu să dai cu capul. Când unul e pe stânga tu trebuie să fii acolo la colțul lui 6 metri, dacă nu prima bară sau a doua bară. Mereu să ataci fundașul central stânga. Să sari cu el la cap, să produci, să te duci în spatele atacantului central pe centrările care vin.

Pentru România 650 de mii sunt foarte mulți bani. La el s-au văzut niște calități. S-a considerat că jucând într-o echipă mai bună decât Mioveni sau FC Argeș o să fie și mai bun, dar el nu face nimic în sensul ăsta”, a declarat Sorin Cârțu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.