Filarmonica Piteşti organizează vineri, 20 mai a.c., de la ora 19.00, în Piaţa Primăriei Piteşti concertul extraordinar pop-rock simfonic dedicat Zilei Municipiului Piteşti, susţinut de orchestra simfonică a instituţiei, dirijor Mihail Ştefănescu.

În program: Vangelis – Conquest of Paradise, Queen – Another One Bites the Dust, Sabin Păutza – Oldies & Goldies, Lady Madonna (Beatles), How Deep is Your Love (Bee Gees), Hotel California (Eagles), Mamma Mia (ABBA), Stayin’・Alive (Bee Gees), Deep Purple – Smoke on the Water, Aerosmith – Walk This Way, Beatles – Medley, Michelle, Ob-La-Di, Ob-La-Da, Let it Be, All You Need is Love, A Hard Days Night, Hey Jude, Yesterday, Yellow Submarine, Queen – We Will Rock You. Daniela Vlădescu va interpreta Don’t Cry For Me Argentina, Pretty Woman, My Fair Lady şi Sumertime.

Şefă de promoţie a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, soprana Daniela Vlădescu a devenit cunoscută din ultimul an de facultate, atunci când a şi câştigat un concurs la filarmonica din Braşov. Telegenică, talentată, a avut numeroase apariţii în emisiunile de televiziune. A fost solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. În prezent, conduce Teatrul Liric din Constanţa. Îndrăgita solistă, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, a mai cântat cu Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute.

Născut la Craiova, într-o familie de muzicieni, dirijorul de cor şi de orchestră Mihail Ştefănescu s-a dedicat cu pasiune studiului artei sunetelor. A absolvit Liceul de Muzică din Craiova şi Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Se afirmă, ca dirijor, atât pe scena naţională, cât şi pe cea internaţională, mai ales prin reînfiinţarea, în 1981, a coralei „Euphonia”  alături de care a câştigat numeroase distincţii la festivalurile şi concursurile naţionale şi internaţionale. Abordează cu dezinvoltură un vast repertoriu coral și simfonic, de la clasici la contemporani. A efectuat turnee în: Franţa, Italia, Spania,  Austria, Belgia, Elveţia, Ungaria, Bulgaria, Coreea de Sud etc.

Ca o recunoaştere a activităţii sale artistice, Mihail Ștefănescu este invitat în jurii ale unor concursuri naționale și internaţionale de interpretare. În 1995 susţine înfiinţarea Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, al cărei director este şi la momentul actual.

Comments

comments