Sondaj INSCOP: PSD este pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, urmat de AUR şi PNL

Conform sondajului de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în octombrie-noiembrie 2023, peste două treimi dintre români cred că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcție greșită. În privința preferințelor electoratului pentru alegerile parlamentare, clasamentul opțiunilor de vot rămâne neschimbat față de septembrie, chiar dacă partidele clasate pe primele trei poziții înregistrează un ușor regres.

„Principalele trei partide, PSD, PNL și AUR sunt într-un ușor regres al intenției de vot comparativ cu luna precedentă. Doar USR și SOS România înregistrează creșteri ușoare. Constatăm în ultimele luni o așezare a PSD în intervalul 28-30%, în timp ce AUR oscilează în intervalul 18-22%, iar PNL în intervalul 18-20%. AUR pare să își fi încetinit tendința de creștere, stabilizându-și scorul în jurul procentului de 20%. O posibilă explicație ar putea fi dată de ascensiunea SOS România care captează electoratul care rezonează la mesaje ultra-radicale. Pe de altă parte, USR pare să crească ușor pentru prima dată în ultimele luni, însă rămâne de văzut dacă această evoluție este una conjuncturală sau o tendință clară”, a explicat Remus Ștefureac, director INSCOP Research.

Mai bine de jumătate din români spun că „sigur” vor merge la vot

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că „sigur nu” voi merge la vot și 10„sigur da” voi merge la vot, 19.7% dintre români au ales 1, 2% au ales 2, 1.3% au ales 3, 1.6% au ales 4, 6.4% au ales 5, 1.8% au ales 6, 5.5% au ales 7. 6.5% indică 8, 3.7% 9 și 50.3% indică 10.

Pe cine ar vota românii la alegerile parlamentare?

Intenția de vot la alegerile parlamentare. Noiembrie 2023. FOTO: INSCOP Research

Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (66,9% din total eșantion):
– 29,5% dintre români ar vota cu PSD (față de 29,1% în septembrie 2023)
– 20,2% cu AUR (față de 22,4% în septembrie 2023)
– 18,4% cu PNL (față de 19% în septembrie 2023)
– pentru USR ar vota 14,1% dintre români (față de 11,6% în septembrie 2023)
– SOS ar obține 4,3% dintre opțiunile de vot (față de 3,1% în septembrie 2023)
– pentru UDMR ar vota 3,8% dintre cei care și-au exprimat o opțiune de vot (față de 4,1% în septembrie 2023)
– 2,6% pentru Pro România (față de 2,2%  în septembrie 2023)
– 2,6% ar vota pentru Partidul Verde (față de 2,5% în septembrie 2023)
– 1,7% pentru PMP (față de 2,5% în septembrie 2023)
– 1% pentru Forța Dreptei (față de 1% în septembrie 2023)
– 0,5% pentru REPER (față de 0,5% în septembrie 2023)
– 1,3% dintre respondenți își exprimă preferința pentru alt partid (față de 1,8% în septembrie 2023).

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro
− Datele au fost culese în perioada 23 octombrie – 2 noiembrie 2023
− Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului
− Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului
simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-
demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată
a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
− Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.