Societatea Cultural-Ştiinţifică Stroeşti, la cea de-a 39-a ediţie a sesiunii ştiinţifice de vară

Pe 29, 30 şi 31 iulie, la Stroeşti, comuna Muşăteşti, va avea loc cea de-a 39-a ediţie a sesiunii de vară a Societăţii Cultural- Ştiinţifice Stroeşti Argeş, societate cu caracter sătesc, unică în lume. La cele 38 de ediţii, ţinute de fiecare dată în ultima duminică a lunii iulie, au luat parte, ca invitaţi, personalităţi de pe toate continentele şi reprezentanţi ai societăţilor culturale naţionale. Pentru această ediţie, prof. univ. Nicolae Leonăchescu a reuşit întocmirea unei lucrări de 1.500 de pagini, în care a adunat date şi evenimente prin care au trecut locuitorii stroeşteni de la întemeierea satului, fostă comună, în anul 1500, şi până în prezent.Societatea Cultural-Ştiinţifică Stroeşti Argeş a fost întemeiată în 1971 de către prof. univ. Nicolae P. Leonăchescu şi prof. univ. Emilian Baciu, fiind condusă în prezent de prof. univ. dr. Alin Olărescu, de la Facultatea de Silvicultură a Universităţii Braşov, şi având drept purtător de cuvânt şi reprezentant în relaţiile cu mass-media pe scriitorul Ioan Nelu Vişan, membru de onoare al Societăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.