Singura studenta a Academiei Fortelor Terestre care a luat admiterea fara sa sustina probele: „Este un caz unic si a fost posibil pentru ca sunt olimpica”. 

Sorina Denisa Potcovaru este singura studentă care va urma cursurile Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, chiar dacă nu a susținut nici probele scrise, nici cele practice prevăzute pentru admiterea la școala sibiană. Explicația o dă chiar mr. Daniel Dorobanțu, purtătorul de cuvânt al AFT Sibiu.

”Și pentru noi a fost ceva nou, dar în același timp un lucru foarte bun. O studentă cu rezultate excepționale, care putea alege orice universitate sau școală de profil militar a ales Academia de la Sibiu și acest lucru cred că ne face cinste. Primirea studentei în rândurile noastre, în acest fel, a fost posibilă pentru că există această regulă, potrivit căreia un olimpic național nu trebuie să dea admitere”, povestește mr. Daniel Dorobanțu.

Sorina spune că școala sibiană are profilul care o interesează și cu siguranță aici o să ”îmi găsesesc drumul spre viitorul care mi se potrivește”.

”Eu am făcut un liceu militar, așa mi-am dorit eu, chiar dacă nu am pe nimeni în familie care să aibă vreo legătură cu armata. Apoi în liceu mi-am aprofundat pasiunea pentru lectură. De citit am fost atrasă întotdeauna, am învățat singură înainte să merg la școală din cărțile și ziarele pe care le găseam prin casă. Apoi am început să particip la olimpiade și în clasa a IX-a am luat locul I la Olimpiada de Limba și literatura română. De acolo am fost la olimpiada internațională de unde m-am întors cu mențiune. Pasiunea pentru citit mi-a adus acum nu doar bucuria lecturii ci și admiterea la școala la care îmi doream să studiez”, povestește Sorina.

Sorina spune că îi place și să scrie, atât poezie cât și proză, dar încă nu s-a gândit să publice. Așteaptă în același timp să vadă ce materii vor fi mai atrăgătoare la Academie și se gândește că poate nu o să o atragă o misiune în Afganistan, ”ci să predea celor care vor alege să meargă acolo, să predea în orice școală, dar să fie școală militară”.

La Academia Forțelor Terestre concurența la admitere este în creștere. Astfel anul acesta la specializarea Științe Administrative au fost 22 de candidați pe loc. În total, la Academie s-au înscris 794 de candidați, iar de admitere au trecut 246, acesta fiind numărul de locuri disponibile la AFT.

”Eu sunt de loc din Argeș, dar mă bucur să studiez la Sibiu, mi-am dorit mult să vin aici. La un moment dat mă gândeam, înainte să aflu că pot fi admisă fără parcurgerea probelor datorită rezultatelor la olimpiade, că o să dau la Drept și la Jurnalistică, pentru a rămâne în mediul în care m-am format până acum, dar în același timp ca să nu renunț nici la scris și la citit. Dar sunt studentă AFT, așa că mă bucur că nu a fost nevoie de aplicarea planului de rezervă”, mai spune Sorina.

SURSA: www.turnulsfatului.ro

Comments

comments