În plus, scumpirea carburanţilor se va resimţi și în prețurile la alte produse, cum ar fi legumele, fructele, carnea, pâinea, pentru că transportul influenţează mult preţurile finale.

Un plin de benzină este mai scump acum faţă de luna trecută cu aproape 5 lei. Deja, pentru benzina premium, preţul a sărit de 6 lei, dar şi bemzina regular se apropie de acest prag.

Însă, cei care pleacă în concediu aproape de granițe por, spre exemplu, să facă plinul în Bulgaria, unde preţurile nu au mai fost mărite de doi ani.

“În cel mai scurt timp, se va scumpi, din cauza faptului că preţurile în ultima perioadă au crescut cu 20% comparativ cu anul trecut, suntem obligaţi să mărim şi noi preţul la transport. Scumpirea benzinei înseamnă o creştere a preţului la produsul final. După cum se ştie, creşterea preţului la carburant duce la creşterea preţului de producţie şi, implicit, la transport, ceea ce va înseamnă o creştere a preţului la produsul final. În ce priveşte motorina, ieri s-a alimentat în Bulgaria, preţul era de 4,97, comparativ cu cel de la noi, unde motorina este 5,45-5,50 lei litrul”, a declarat, miercuri, Viorel Boşoi, transportator.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI