În tradiţia populară, vara începe la Sf. Timotei (10 iunie) şi durează până La Sf. Maria Mică (8 septembrie). Acest interval este „măsurat” prin sărbători şi obiceiuri populare păstrate, uneori chiar cu sfinţenie, din moşi-strămoşi. Ca și alte practici estivale, Zilele Sfinților Mărunți sunt sărbători agrare, sărbători ale grâului, iar peste vechii zei ai vegetației s-au suprapus, în timp, sfinți creștini. Zilele Sfinţilor Mărunţi cuprind 4 sfinți mai puțin cunoscuți, sărbătoriți în perioada 10 – 14 iunie. Celebraţi în mijlocul lui ”Cireșar”, adică 10 iunie – Sfantul Mucenic Timofte, 11 iunie – Sfantul Apostol Vartolomeu, 12 iunie – Preacuviosul Onufrie și 14 iunie – Sfantul Prooroc Elisei, Sfintii Mărunți erau considerați odinioară străjeri ai verii, deoarece, conform cercetărilor etnografului Mircea Laptes, se spunea că acum grâul începe să se coacă, iar porumbul crește ca smuls din pământ. Sfinții Mărunți sunt sfintii holdelor, cei care pun bob spicelor de grau și orz, fac porumbul mai mare ca omul, fertilizează și păzesc recolta. Ei ar fi responsabili cu grindina, vijeliile, furtunile şi ploile torenţiale, drept pedeapsă pentru oamenii care nu i-au cinstit.

 

Sfântul Onufrie (Ziua Șoarecilor)
În 12 iunie, în satele de pe Valea Mureșului Inferior, la mijloc de arșiță, se sărbătorea Ziua Sfântului Onufrie. Conform etnografului Marcel Laptes, ziua era importantă ca apogeu al verii și energiilor faste ce patentau recoltele câmpului cu semnul fertilității, dar și pentru combaterea dăunătorilor, rozătoarelor, viermilor, insectelor etc. Bătrânele de la sate o numeau „Ziua șoarecilor”, „că acum se prăseau câtă frunză și iarbă și nicio muiere nu făcea mâncare, ca să nu fie șoareci mulți în holdă… așa se credea… și nici viermii să nu intre în fructele livezilor”, conform mărturiilor culese din teren de etnograful Marcel Lapteș. Oamenii considerau că serbînd această zi va fi „belşug în cîmp” deoarece, conform calendarului popular, la Sfîntul Onufrie se încheia primăvara, spunîndu-se că soarele dă înapoi, cu foarte puţin, începînd mersul său spre iarnă. În comunităţile tradiţionale româneşti era obligatoriu ca semănăturile să fie puse în pămînt cu o săptămînă înaintea Sfîntului Onufrie, în săptămîna dinaintea acestei sărbători putîndu-se semăna numai hrişcă. În Țara Zarandului și în Moldova, oamenii credeau că dacă în această zi plouă în tot cursul anului nu vor mai fi șoareci, iar femeile țineau ziua ca să nu le roadă șoarecii hainele și recoltele. Gospodarii ale căror pisici nu reuşeau să le vină de hac acestora, recurgeau la tot felul de practici magice; aşa se lua aţa de la un sac, se legau 99 de noduri şi se zicea: „eu nu leg aţa, ci leg gura şoarecilor de la casa mea, şi-i trimit la moară, unde este hrană de ajuns”; alţii reuşeau să-i descânte în aşa fel încît şoarecii se adunau în cîrduri şi porneau spre locul indicat de descântător. Oamenii de altădată vedeau în şoareci încarnarea unor spirite ale strămoşilor, aceste spirite răspunzând adesea şi de rodul ogoarelor; în măsura în care erau respectate, ele asigurau acest rod.  Potrivit mentalităţii arhaice, şoarecele era opera Dracului, românii crezând că e făcut din balele lui Scaraoţchi.

Sărbătoarea grâului (Vartolomeu’ grâului sau Ziua „învârtejitului”)
Ca să fie siguri că Dumnezeu îi va ajuta şi va da rod bun spicelor (grâul fiind ingredientul de bază al alimentului sfânt – pâinea), țăranii au transformat zilele a doi dintre Sfinții mărunți în două sărbători pentru grâu, una în ziua Sfântului Apostol Vartolomeu  – Sărbătoarea Grâului sau Vartolomeu’ Grâului şi alta de Sfântul Prooroc Elisei – Eliseul Grâului. Vartolomeu’ grâului este o sărbătoare estivală mai puțin practicată în prezent, fiind semnalată în calendarul creștin-ortodox pe11 iunie drept Sfinții Apostoli Vartolomeu și Varvara, când locuitorii satelor ziceau că „vara se întoarce cu fața la iarnă”. Cu timpul, în lumea tradițională acești sfinți au fost „convertiți” de biserică ca protectori ai domeniilor agrare și ai animalelor iar Sfântul Apostol Vartolomeu a devenit Sărbătoarea Grâului, o sărbătoare vegetală respectată. Țăranii credeau că 11 iunie este o zi a „învârtejitului” (învârtirii) lucrurilor ca urmare a scăderii zilei astronomice când „ziua se învârtea către noapte” considerand că este o zi când soarta recoltelor, a celor păioase în general, depinde de „învârtoșeala bobului de grâu”, a coacerii plantelor. Conform informațiilor culese de etnograful Marcel Lapteș, atunci „venea popa în holdă și sfințea semănăturile de grâu ca să nu rămână boabele seci, iar în holdele de porumb să nu se sucească frunzele”. Din acest motiv Sărbătoarea grâului cuprindea o serie de interdicții de muncă care se adresau în egală măsură bărbaților și femeilor. Bărbatului i se interzicea cositul, înjugarea vitelor la plug, transportul cu căruța, prășitul, baterea parilor în pământ, cioplitul și ziditul, munca la pădure. Femeile aveau interdicții casnice: tors, cusut, țesut și alte activități în gospodărie că „li se vor suce gâtu’ și mânurile”. La fel, conform credinței populare, cei care vor lucra la camp „or avea holdele batute de grindină de Sf. Vartolomeu”. În satele de pe Valea Mureșului, femeile se fereau de lucrul de mână, pentru a nu se „întoarce bolile de vară în cășile unde-or mai fost și ca să nu aibă holdele de cucuruz uscate de arșiță și vânt”.

 

Sfântul Elisei sau Aliseiul Grâului
Ziua Sfântului Elisei este a doua sărbătoare dedicată grâului de către țăranii români fiind numită și ”Aliseiul Grâului”. Despre Sfântul Elisei se spune că e servitorul Sfântului Ilie şi al lui Dumnezeu fiind la origine agricultor. A fost un prooroc care a primit cojocul lui Ilie si face minuni cu el, despărțind și Marea Rosie prin care a trecut ca pe uscat. In traditia populara romaneasca pe 14 iunie nu se muncea pentru ca nu cumva Sfantul Elisei sa ii trăznească pe oameni sau să porneasca vântul chiar atunci când graul infloreste, scuturându-i floarea și lăsându-l fără rod. De aceea, aceasta zi era respectată pentru paza grâului, rodul câmpului, împotriva grindinei, ciumei, bolilor, păgubitorilor urși și lupi, contra mușcăturii de șarpe, orbirii și pentru ca vitele să nu se nască cu picioarele strâmbe.

 

Tradiții și superstiții de Sfântul Elisei
Sărbătorirea Sfântului Elisei determină creșterea bobului, a spicului de grau si-i grabeste coacerea Este o sărbătoare care se ține pentru rodul grâului și pentru paza câmpului împotriva grindinei de aceea nu se lucreaza la camp de frica trăsnetului. În această zi se lucrează numai până la amiază. Conform poveștirilor și legendelor vechi, un om a lucrat în această zi și a doua zi a căzut grindina numai pe gradina lui. Agricultorii care nu-l sărbătoresc pe Sfântul Elisei vor avea grîu cu boabe mici. Sfantul Eliseu se ține pentru grau ca sa nu faca taciune și ca sa nu dea mana, pentru ca oamenii cred ca daca lucreaza in aceasta zi se maneaza holdele si viile.
Tradiții și obiceiuri identificate și promovate în cadrul campaniei de comunicare online ”Cultura și tainele pâinii”, derulate de Russenart Communications și Gold Maya.
 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI