Serbarea de Crăciun! Spectacol de muzică și dans la Centrul Cultural – Educativ Mioveni

În perioada 20 – 22 decembrie, Centrul Cultural – Educativ Mioveni organizează „SERBAREA DE CRĂCIUN” la care vor participa elevii cursanți ai instituției.

Evenimentul a debutat cu o expoziție de pictură și modelaj în lut sub îndrumarea domnilor profesorilor:
– Iordachi Carmina – Abilități practice
– Lucia Ioana – Artă modernă și iconografie
– Galan Lucia – Pictură
– Năstase Orlando – Modelaj în lut.

Un recital de pian, sub coordonarea Denisei Iliuță a încântat și bucurat inimile spectatorilor, iar la balet, grupele doamnei Andrei Nicoleta, au impresionat prin coregrafiile deosebite.

”Dragi părinți, frați, surori și bunici veniți toți să ne adunăm în sala de spectacol, începând cu ora 16.00, și cei mari și cei mai mici, să cântăm și să jucăm, pe toți să vă bucurăm. Poezii am pregătit și sub bradul împodobit noi frumos le-om recita și apoi vom colinda!

La chitară vom cânta sub îndrumarea domnului profesor Hamar Levente, dans modern/sportiv vom face cu domnul profesor Ionescu Daniel, la mandoline vom cânta cu doamna profesor Arsenescu Florica. La dans popular/modern, avansați și începatori, cu domnul profesor Horobeanu Ion vom juca, iar canto muzică ușoară împreună cu doamna profesoară Bădulescu Alexandra vom încheia.Prezentatori vor fi copii de la Public speaking, sub îndrumarea doamnei profesor Hoaghea Adriana”, precizează reprezentanții Centrului Cultural – Educativ Mioveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here