Senatul va discuta azi, în sesiune extraordinară, legea care permite primăriilor să se împrumute la Trezorerie

Senatul va discuta azi, în sesiune extraordinară, legea care permite primăriilor să se împrumute la Trezorerie. Senatul va fi convocat miercuri, 4 august, în sesiune extraordinară pentru o informare privind adoptarea de către Guvern, pe 28 iulie, în vacanţa parlamentară, a Ordonanţei de Urgenţă care reglementează posibilitatea accesării de către unităţile administrativ-teritoriale a unor împrumuturi de la Trezoreria Statului.

Premierul Florin Cîţu preciza la finalul şedintei de Guvern de săptămâna trecută că este un document asteptat, deoarece se reglementează posibilitatea accesării de împrumuturi în valoare totală de 630 de milioane de lei la dobânzi de 1% până la 1,5%, în funcţie de perioada de rambursare: până la 3 ani, respectiv până la 5 ani.

Potrivit Constituţiei, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă sesizată, Senatul în acest caz, şi după publicarea ei în Monitorul Oficial.

Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, membrii Camerei sesizate se convoacă în mod obligatoriu în cinci zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.