SENATUL ROMÂNIEI. Proiect pentru interzicerea ţigărilor electronice

Senatul României dezbate în această sesiune un proiect de lege prin care se încearcă interzicerea țigărilor electronice în spațiul public, după modelul țigărilor clasice.

În opinia specialiştilor, ţigările electronice devin tot mai folosite inclusiv de adolescenţi.

Comisia de sănătate a luat în discuție proiectul. Comisia de drepturile omului a analizat deja textul şi a acordat aviz negativ. Dacă primeşte însă acordul comisiei de Sănătate, va merge la vot în plenul Senatului, după care va trebui aprobat şi în Camera Deputaților, care este camera decizională.

„Eu cred că această lege are un puternic caracter preventiv și, din acest motiv, am spsus că e foarte important în primă fază să interzicem, de fapt nu să interzicem, ci să asimilăm țigările cu tutun încălzit și cele electronice celor obișnuite și să nu mai fie permis să se folosească în spații publice închise. Deci nu e vorba de interzicere, ci de asimilarea lor cu cele obișnuite” a adeclarat senatorul USR Cristian Ghica, cel care a depus proiectulş de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în sensul interzicerii atât a dispozitivelor electronice de tip „țigaretă electronică” și a dispozitivelor ce încălzesc tutunul fără a produce combustia amestecului, cât și a țigaretelor clasice în spațiile publice închise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.