Senator Dănuţ Bica: “Numai cu un sistem de educație performant România va putea intra în rândul statelor dezvoltate ale lumii”

Declaraţie politică prezentată în şedinţa Senatului din 28 aprilie 2021.

Au trecut deja 13 ani de la consensul politic major realizat între toate partidele politice din România prin semnarea documentului denumit generic ,,Pactul național pentru educație”, moment istoric, care ar fi trebuit să conducă la schimbări importante în sistemul de învățământ românesc. O finanțare adecvată a școlilor și universităților, realizarea de investiții reale în unitățile de învățământ, salarizarea competitivă a cadrelor didactice și reformarea curriculei școlare erau numai câteva dintre măsurile pe care guvernele ar fi trebuit să le pună în practică de atunci și până astăzi. Din păcate, declarațiile politice frumoase nu țin locul reformelor reale și nici nu produc efectele pozitive așteptate de oameni. Acesta este motivul pentru care, în anul 2019, rezultatele testelor PISA au demonstrat că sistemul nostru de învățământ, în loc să devină mai performant, a făcut și mai mulți pași înapoi. În fapt, după atâtea guvernări social-democrate, care au desconsiderat rolul și importanța învățământului în dezvoltarea societății românești, am ajuns să constatăm că România are cea mai slabă infrastructură școlară din Uniunea Europeană, o curriculă neatractivă și neactualizată de decenii, precum și cadre didactice salarizate modest.

În anul 2020, deși a existat presiunea unei crize sanitare și economice grave, s-au înregistrat mai multe realizări sectoriale în sistemul nostru de învățământ. Cabinetul liberal condus de Ludovic Orban a fost, fără îndoială, primul guvern din ultimele trei decenii care a înțeles că fără un sistem educațional performant nu vom putea spera să ne dezvoltăm pe termen lung. Astfel, anul trecut s-au finanțat 400 de locuri pentru masteratele didactice, în vederea creșterii calitative a resursei umane din educație, au fost alocate fonduri pentru modernizarea a 376 de unități de învățământ, în special prin reabilitarea grupurilor sanitare, s-au achiziționat containere sanitare care să înlocuiască toaletele rudimentare și periculoase din unele școli și a fost finalizată construcția a 23 de grădinițe prin ,,Proiectul pentru Reforma Educației Timpurii (PRET)”.

Tot anul trecut, în condițiile în care pandemia de COVID-19 a impus desfășurarea cursurilor în mediul online, nu mai puțin de 2.800 de unități școlare au fost conectate la rețelele de comunicații pentru a da posibilitatea tuturor elevilor să învețe. Deși bugetul țării a trecut prin momente dificile, s-au alocat 150.000.000 de lei pentru achiziția a 250.000 de dispozitive electronice, precum și 100.000.000 de euro pentru achiziționarea de echipamente IT (tablete, laptopuri, table interactive, camere web) necesare desfășurării activităților didactice în mediul online. Complementar, prin reconfigurarea ,,Programului ROSE”, s-au asigurat și alte dispozitive electronice, precum 59.072 laptopuri, 4.346 table interactive, 5.746 camere web pentru 1.093 de licee, în valoare de 34.757.420 de euro. Mai mult decât atât, alte programe, amânate cu anii, au fost implementate chiar în plină criză, iar reforme evitate de guvernele anterioare au fost revitalizate.

Pentru 2021 ne propunem accelerarea reformelor specifice începute în primul an de guvernare liberală. Obiectivele proiectului prezidențial ,,România educată” le regăsim în acțiunile Guvernului actual, iar domnul ministru Sorin Câmpeanu trebuie să beneficieze de tot suportul Parlamentului pentru a realiza modernizarea sistemului de învățământ românesc. Este absolut necesar ca sarcinile pe care guvernele socialiste ni le-au lăsat moștenire, precum reducerea abandonului școlar, diminuarea analfabetismului funcțional și renovarea spațiilor sanitare din școli, să fie rapid îndeplinite, iar în anii următori să facem tranziția către obiective superioare calitativ, demne de o Românie a secolului XXI, membră a Uniunii Europene. Reformarea învățământului implică un efort financiar, unul administrativ, precum și unul legislativ, pe care avem datoria să le sprijinim cu toții, în mod onest și consensual. Succesul reformei din educație ne va conduce la ceea ce au visat părinții noștri pentru noi și la ceea ce ne dorim și noi să lăsăm copiilor noștri, și anume o țară dezvoltată, bazată pe un sistem de învățământ performant, care să genereze dezvoltare și nivel de trai ridicat”.

Comments

comments