Peste 50.00 de teste COVID efectuate la SJU Pitești. Pacienții oncologici, testați gratuit

În urmă cu fix un an, pe 11 mai 2020, Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost dotat cu un aparat pentru detecția Covid-19. După aproximativ o săptămână, laboratorul biologic destinat procesării de teste pentru detecția COVID-19 al unității sanitare a devenit funcțional. De atunci și până în prezent, au fost efectuate peste 50.000 de astfel de teste.

Achiziționat de SJUP prin cofinanțare de la CJ și fonduri de la MS

Sistemul de testare Real-Time PCR (aparatul și celelalte echipamente conexe) a ajuns la Pitești pe data de 11 mai, fiind achiziționat de SJUP prin cofinanțare de la Consiliul Județean Argeș și fonduri de la Ministerul Sănătății, totul fiind posibil datorită eforturilor depuse în prealabil de managerul unității, consilier juridic Molfea Adriana. A fost nevoie și de un spațiu unde a fost instalat sistemul. Acesta a fost modernizat și reamenajat în totalitate. A urmat instruirea personalului. După ce totul a fost pregătit și avizele obținute, sistemul de testare Real-Time PCR a devenit functional. Astfel, pe 20 mai 2020, în cadrul laboratorului au fost efectuate primele teste.

Teste și la cerere, pentru adulți și copii

Încă de pe 16 iulie 2020, la Spitalul Județean de Urgență Pitești se efectuează, și la cerere, teste pentru detecția noului coronavirus. Recoltarea probelor, o etapă extrem de importantă, care poate influența calitatea rezultatului, se realizează de către un medic ORL de excepție, dr. Zamfir Mădălina, în zilele de luni, miercuri și vineri, în intervalul orar 8:30 – 11:00. Ulterior, probele ajung în cadrul Compartimentului de Biologie Celulară și Moleculară al Serviciului de Anatomie Patologică al SJU Piteşti, fiind procesate de către un profesionist desăvârșit, dr. Uscatu Daniel. ”Evident, cei doi specialiști amintiți mai sus au alături colegi extrem de implicați, împreună reușind ca această activitate să aibă finalitatea scontată, iar rezultatele să ajungă într-un mod corect și rapid la pacienți/doritori.
Pentru testele la cerere, programările se pot efectua on line, pe site-ul instituției, accesând www.sjupitesti.ro.

Programarea se realizează OBLIGATORIU nominal. Se pot realiza mai multe programări cu aceleași date doar în cazul în care o persoană programează mai mulți membri ai aceleiași familii. Pentru programări multiple (cu aceleași date de contact) persoana va fi contactată
telefonic pentru confirmare. În lipsa acestei confirmări programarea poate fi anulată. După realizarea programării persoana va primi un e-mail de confirmare în circa 1-5 min (e important să se verifice și folderul „spam”).

Taxele aferente sunt încasate de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-11:00, la Biroul Informații din Ambulatoriul de Specialitate al unității sanitare (fosta Policlinică).
Costul unui test pentru detecția COVID – 19, la cerere, este de 280 de lei. Plata se va efectua numai în numerar, în baza confirmării programării (listată sau electronic) și a unei copii a cărții de identitate(CI) sau a pașaportului.

Buletinul cu rezultatul testului se transmite electronic, în limba română, dar și în limba engleză, la cerere, prin intermediul adresei de e-mail ce a fost comunicată, în cel mult 48 de ore. Precizăm că buletinul cu rezultatul testului include data recoltării și cea a transmiterii rezultatului, dar și ora (procesării probelor)”, transmite Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Pacienții oncologici, testați gratuit

Având în vedere legislația în vigoare, privind activitatea de testare în vederea detecției virusului SARS CoV-2, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești, Adriana Molfea, a decis organizarea unui CENTRU DE RECOLTARE. Astfel, într-unul din containerele amplasate în curtea unității, pot beneficia de testare RT- PCR, în mod gratuit (în urma triajului și, după caz, a unor documente doveditoare):
-persoane simptomatice cu rezultat negativ la testul pentru antigenul SARS-CoV-2, efectuat într-o unitate sanitară;
-pacienți cu stare de conștiență alterată(comă) cu rezultat negativ la testul pentru antigenul SARS-CoV-2;
-pacienți care necesită intervenție chirurgicală sau manevre invazive imediate;
-contacți direcți ai cazurilor confirmate, dar care sunt simptomatici;
-pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital;
-pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie:
• pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore inainte de fiecare cura, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare;
• pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de radioterapie – înainte de prima ședință și apoi la 14 zile, până la terminarea curei;
-pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenției/manoperei;
-pacienti hemodializaţi asimptomatici – de 2 ori pe lună;
-pacienti hemodializati asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări la 6-7 zile interval între ele.

”Timp de un an, în laboratorul biologic destinat procesării de teste pentru detecția COVID-19, din cadrul SJUP, s-a lucrat la foc continuu. Astfel, zeci de mii de de persoane au aflat dacă sunt sau nu diagnosticate cu noul coronavirus. Promitem să continuăm această activitate și, implicit, lupta împotriva pandemiei, cu ajutorul personalului specializat, dedicat profesiei, având o bază solidă, laboratorul instituției, complet utilat și autorizat, unde pot fi prelucrate zilnic sute de teste RT-PCR”, precizează purtătorul de cuvânt al SJU Pitești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.