Comisia parlamentară de elaborare a Codului electoral a finalizat săptămâna trecută proiectul de lege privind alegerile locale, unde s-a stabilit că preşedinţii Consiliilor Judeţene, vicepreşedinţii şi viceprimarii vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă. Astfel, proiectul va modifica trei legi: legea alegerilor locale, a administraţiei locale şi statutul aleşilor locali. O altă prevedere a proiectului de lege precizează că primarii se vor alege într-un singur tur, iar toate candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1.000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti. Comisia a mai stabilit că toate cheltuielile din procesul electoral se vor recupera de la bugetul de stat, nu de la bugetele locale, cum este în prezent. De asemenea, va fi implementat şi un registru electoral al AEP pentru gestionarea cetăţenilor cu drept de vot şi introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi a votului. Astfel, procesul electoral va fi coordonat de AEP, iar partea de implementare informatică va fi coordonată de STS, care asigură transferul de date între secţiile de vot, birourile electorale judeţene şi Biroul Electoral Central.

Partidele politice vor putea să împrumute bani de la persoanele fizice şi juridice

Potrivit comisiei parlamentare, în cazul în care consilierii părăsesc partidele pe listele cărora au candidat, prefecţii vor trebui să constate încetarea mandatului, care până în prezent se făcea prin votul consilierilor. Prin această prevedere se doreşte să se evite situaţia în care, deşi partidele decid retragerea sprijinului politic unor consilieri, încetarea mandatului nu se pune în practică, deoarece nu se votează în Consiliu. Astfel nu se mai supune la vot încetarea mandatului consilierilor aflaţi în această situaţie, ci prefectul va constata încetarea mandatului. Acest act normativ se va numi „Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi de modificare a legii administraţiei locale şi a statutului aleşilor locali”. De asemenea, proiectul de lege permite partidelor politice să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice notariale sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare – primire, în contract prevăzându-se modul şi termenul de restituire a acestora.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI