Deputatul Sebastian Ghiţă a afirmat, după şedinţa cu scântei a conducerii PSD, că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă şi că toţi cei cu probleme să fie suspendaţi din partid, enumerându-i pe Mazăre, Constantinescu, Duicu, Pendiuc, Mocanu, Hrebenciuc.

În acest context, Sebastian Ghiţă afirmă că toţi cei cu probleme, cu arestări preventive şi situaţii grave trebuie suspendaţi din PSD, apreciind ca necesare un cod de integritate şi o comisie centrală cu putere de decizie.

“Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Bunea Stancu, Adrian Duicu, Mocanu, Tudor Pendiuc, Viorel Hrebenciuc, dar şi alţii sunt exemple vii ale percepţiei că PSD ar fi un partid corupt. Toţi trebuie să se suspende din PSD sau să fie suspendaţi. Sfidarea legii şi a DNA nu îi ajută nici pe ei şi nici partidul. Mircea Cosma şi Constantin Nicolescu, chiar dacă au 70 de ani, au înţeles şi s-au retras. Ar trebui şi ceilalţi să aştepte în afara partidului până când justiţia se pronunţă”, a mai declară Sebastian Ghiţă.

“Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se asează la fiecare şedinţă lângă preşedintele PSD avem o problemă. Nu una personală, una de percepţie. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu şi generaţia sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul ca Ion Iliescu sa se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD”, afirmă Ghiţă.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI