Fostul fotbalist piteştean Ilie Bărbulescu, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua ’86, a trimis deja o scrisoare deschisă noului ministru al Sportului, Elisabeta Lipă, pe care o imploră să se uite şi la foştii sportivi de seamă ai României.

El susţine că a fost umilit de fostul ministru al Tineretului şi Sporturilor, Gabriela Szabo, în timp ce încerca să obţină o audienţă la ea, ca să îi explice în ce condiţii a fost dat afară de la Direcţia Judeteana de Tineret şi Sport Argeş.

Iată scrisoarea lui Ilie Bărbulescu.

S-a dus în pământ Lucica Balan, dar sistemul asta din Romania, unde este plin de spagari, simt ca ne baga pe toti in pamant! Nu se poate, ca dupa ce am castigat Cupa Campionilor Europeni si Supercupa Europei, sa fim tratati in Romania in asa fel. Dupa ce am fost dat afara de acolo, printr-un asa-zis concurs pe post, pe care l-a castigat fiul patronului de la cantina unde directorul si toata firma mananca m-am prezentat la Bucuresti direct la Minister la doamna Gabi Szabo. Va rog sa ma credeti, ca aproape o luna de zile, am fost plimbat ca ultimul om din tara asta, din birou in birou, insa la doamna Szabo tot nu mai ajungeam. Intr-un final, m-a primit un consilier, care si-a batut joc de mine si mi-a invocat tot felul de scuze, ca doamna ministru ma va primi azi, ca ma va primi maine, pana cand mi-a zis in fata, ca de fapt nu are timp de mine sa ma primeasca. Nu ceream sa ma ajute, ci sa faca un control, si sa vada in ce fel am fost dat afara si cum s-a facut acel concurs pe postul meu. Nu e o rusine sa recunosc ca jucam table cu sefii de pe acolo si vedeam cum le da in plic in alte dati raspunsurile si subiectele celor care voiau sa dea examene pe posturi. Asta e sistemul din Romania. Asta e sistemul care l-a bagat in pamant pe Balan, desi eu n-o sa recurg la asa ceva pentru ca nu vreau sa le dau satisfactie altor oameni, insa trebuie sa se faca ceva cu generatia Stelei din ’86. Fac un apel la presedintele FRF, Razvan Burleanu, la presedintele LPF, Gino Iorgulescu, si nu in ultimul rand la doamna Elisabeta Lipa, care sper sa o inlocuiasca cu brio pe doamna Gabi Szabo si sa aiba timp 5 minute pentru a-l asculta si pe Ilie Barbulescu. Nu cere mila, suntem satui de promisiuni, vrem doar sa ni se asigure si noua un loc de munca”・

Comments

comments