Furnizorul de gaze pentru jumătatea de sud a ţării, GDF SUEZ Energy România a introdus o nouă modalitate de transmitere a facturilor în scopul de a informa clienţii cu privire la potenţialul consum viitor. Astfel, GDF SUEZ va insera în factura pentru clienţii casnici şi estimările de consum pentru următoarele două luni calendaristice.

„Astfel, o dată la trei luni, clienţii primesc trei facturi de plată cu sumele care trebuie achitate în perioada următoare, respectiv: o factură de regularizare a consumului aferent perioadei anterioare care poartă denumirea de factură de regularizare şi a cărei scadenţă este cea mai apropiată faţă de momentul primirii şi alte două facturi, eliberate în baza consumului estimat pentru următoarele două luni, cu scadenţele de plată aferen­te lunilor calendaristice pentru care au fost emise. Pentru acestea din urmă estimarea se realizează pe baza: profilului de consum determinat de către operatorul de distribuţie gaze naturale sau al istoricului de consum aferent instalaţiei respective sau, în cazuri specifice, la solicitarea clientului. Plata facturilor respective se face în funcţie de data scadentă menţionată pentru fiecare factură”, a informat GDF Suez.

„Această nouă modalitate de transmitere al facturilor a fost bine primită de clienţi, constituind un instrument util şi eficient prin facilitarea previzionării plăţilor aferente consumului de gaze naturale în următoarele două luni de la primirea ei”, a declarat Laurenţiu Muşat, Director Mass Market, GDF SUEZ Energy România.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI