Potrivit unei Hotărâri de Guvern intrată în vigoare la începutul acestei luni, copiii care au împlinit vârsta de 14 ani vor putea munci în mai multe domenii, iar munca lor va putea fi remunerată. Activităţile la care vor participa copiii se vor desfăşura numai cu acordul părinţilor, în baza unor convenţii între aceştia sau reprezentantul legal al copilului şi organizator, dar şi cu anunţarea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în prealabil. Copiii vor putea desfăşura activităţi lucrative remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi modeling, în calitate de actor, figurant, cântăreţ, muzician, dansator, acrobat la manifestări cu caracter cultural, educativ sau artistic, la teatru, operă, balet, circ, concursuri de dans, de muzică sau interpretare, alte concursuri sau activităţi de scenă, dar şi la filmări pentru filme artistice, filmări, înregistrări sau emisiuni în direct pentru radio şi televiziune, cu sau fără scopuri publicitare. Copiii mai pot presta activităţi de figurant sau model la şedinţe foto, cu sau fără scopuri publicitare, figurant sau model la prezentări de modă şi sportiv profesionist în sportul de performanţă.
Munca pe care copiii o prestează nu trebuie să fie însă una periculoasă şi trebuie să se încadreze în anumite intervale orare, în funcţie de vârsta acestora. De asemenea, va exista o limită de ore lucrate, care nu poate fi depăşită. Această limită va fi stabilită în funcţie de vârsta minorului, iar pauzele sunt obligatorii. De asemenea, DASPC poate cere părinţilor sau tutelei să prezinte un raport al folosirii banilor obţinuţi de minor în cazul în care există suspiciuni că banii nu ar fi utilizaţi în interesul superior al copilului. În cazul în care părintele sau reprezentantul legal nu poate justifica utilizarea sumelor obţinute de copil, Direcţia poate sesiza instanţa de tutelă. Iar în acest sens, actul normativ prevede şi amenzi cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei, în cazul în care nu sunt respectate condiţiile impuse de lege.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI