Săptămâna aceasta începe livrarea în școli a testelor neinvazive

0
35

Săptămâna aceasta începe livrarea în școli a testelor neinvazive. Săptămâna aceasta ar urma să înceapă şi livrarea testelor noninvazive pe bază de salivă pentru depistarea coronaviruslui.

Acestea ar trebui să fie făcute de două ori pe săptămână, atât de elevi cât şi de cadrele didactice.

Efectuarea testelor de salivă este un subiect pe marginea căruia s-a dezbătut intens în ultima perioadă. Inițial s-a spus că testele vor fi făcute la școală, lunea și joia, de către cadrele didactice acolo unde nu există personal medical. Marea majoritate a profesorilor s-a opus însă acestei posibilități și şi-a argumentat poziția prin lipsa de pregătire necesară pentru efectuarea testelor, consumul de timp care ar trebui alocat procesului de educație şi faptul că implică un anumit grad de risc, testele folosite fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios. În urmă cu câteva zile Ministerul Sănătății a comunicat că procedura de testare nu este un medicală și nu necesită condiții deosebite sau o pregătire specială. În plus, a mai spus instituţia, Ministerul Educației, care a cerut acest tip de testare încă din primăvară, trebuie să decidă cine, când, unde și cum se va face.

În consecință, pe fonduri reticenței cadrelor didactice de a se implica în proces specialiștii din Educație au stabilit ca fiecare unitate de învățământ să decidă cum se va desfășura testarea. Astfel, conducerile școlilor vor hotărâ dacă în zilele de luni și joi copiii vor fi testați acasă de către părinți sau la prima oră de către personalul medical sau didactic, caz în care este necesar acordul părinților pentru efectuarea procedurii fie ea și noninvazivă.

Tot școlile trebuie să decidă, în cazul testării la domiciliu, modul în care vor fi transmise rezultatele. Un rezultat pozitiv la un test pe bază de salivă trebuie validat prin testare rapidă sau Real Time PCR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here