Amenzi usturătoare pentru cei care nu declară la vamă sumele de peste 10.000 de euro

0
44

Persoanele care transportă numerar în valoare de peste 10.000 euro sau mai mult și nu declară suma respectivă la intrarea sau ieșirea din Uniunea Europeană pot primi amenzi usturătoare. Astfel, cei care nu declară sumele mari pe care le transportă pot primi amendă între 3.000 – 50.000 lei, însă nu mai mult de 60% din valoarea numerarului nedeclarat.

Potrivit legislației, constituie contravenție neîndeplinirea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit sau a obligaţiei de informare cu privire la numerarul neînsoţit.

În cazul în care numerarul neînsoțit în valoare de 10.000 euro sau mai mult intră sau iese din Uniune, autoritățile competente ale statului membru prin care numerarul intră sau iese din Uniune pot să solicite expeditorului sau destinatarului numerarului sau unui reprezentant al acestora să facă o declarație de informare în termen de 30 de zile. Autoritățile pot reține numerarul până când expeditorul sau destinatarul ori un reprezentant al acestora face declarația de informare.

Formularul de declarare a numerarului poate fi descărcat de AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here