Salonul Visage prezintă bradul de renume internaţional Babor

 FRUMUSEŢE Săptămâna trecută a fost lansat în premieră în Piteşti, în cadrul unui elegant eveniment organizat la Hotelul „Ramada”, celebrul brand de produse cosmetice de renume internaţional Babor.

Cei care l-au adus în oraş sunt specialiştii de la Salon „Visage”, care şi-au asumat şi alte misiuni de pionierat în domeniul cosmeticii şi îngrijirii corporale. Ca întotdeauna, evenimentul organizat de echipa Salonului „Visage” a fost unul mai mult decât reuşit, onorat cu prezenţa de invitaţi de seamă din lumea mondenă – şi nu numai – a oraşului.

Punctul central a fost lansarea, în premieră la Piteşti, a uneia dintre liniile de referinţă ale mărcii, „Doctor Babor”, o linie aflată la graniţa dermato-cosmetologiei. Experţii de la „Visage” au creat o atmosferă extrem de plăcută şi prin demonstraţia susţinută în cadrul evenimentului, în care invitaţii au putut încerca personal produsele brandului.
Babor este lider pe piaţa internaţională de tratamente cosmetice, cu rezultate fabuloase în privinţa regenerării celulare şi a luptei împotriva ridurilor. De origine germană, compania Babor are sediul la Aachen, conceptul firmei bazându-se pe o strânsă legătură cu natura şi factorii naturali, cum ar fi apele termale, pentru care oraşul este renumit. De asemenea, compania a ales să investească foarte mult în ecologie, o mare parte din profitul firmei fiind investită în proiecte de mediu.   
„Babor vine cu soluţii reale pentru acele persoane care nu doresc sa apeleze la metode drastice de întinerire, precum injectarea toxinei botulinice sau a altor substanţe, ori pentru persoanele care deja au apelat la lifting chirurgical şi care pot folosi tratamentele cosmetice şi produsele concentrate pentru a îmbunătăţi efectul intervenţiilor”, a explicat Luminiţa Dumitru, director naţional de training în cadrul concernului. Şi Roxana Calotă, managerul Salonului „Visage”, a explicat de ce a ales să colaboreze cu celebra firmă şi să introducă şi pe piaţa piteşteană produsele acesteia: „Motivul pentru care Babor se află acum în centrul nostru de înfrumuseţare se restrânge, în special, în jurul rigurozităţii germane, datorită cercetărilor ample pe care cei de la Babor le susţin pentru a crea o lume mai frumoasă, cu rezultate de lungă durată şi vizibile pe tenul nostru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.