Salariaţii vor putea să ceară începând de vineri, 12 august, intrarea în concediul de acomodare

Din 12 august intră în vigoare o nouă posibilitate de suspendare a contractului de muncă. Acesta poate fi întrerupt din iniţiativa salariatului la intrarea în concediul de acomodare.

Concediul de acomodare este destinat persoanelor care adoptă copii şi are o durată maximă de un an. Din data de 12 august, lista posibilităţilor prin care se poate suspenda contractul individual de muncă se lărgeşte cu încă o poziţie.

În prezent, Codul muncii prevede că suspendarea contractului din iniţiativa salariatului se poate face în următoarele situaţii:
– la intrarea în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de trei ani;
– la intrarea în concediul pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la şapte ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
– la intrarea în concediul paternal;
– la intrarea în concediul pentru formare profesională;
– în cazul exercitării unor funcţii elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului;
– pe durata participării la grevă.

Concediul de acomodare va putea fi cerut, începând din data de 12 august, atât de către salariaţi, cât şi de către persoanele care obţin venituri din activităţi independente sau activităţi agricole, dispune Legea nr. 57/2016. Acesta va fi acordat persoanelor care vor să adopte copii, va avea o durată de maximumun an şi va include o indemnizaţie lunară de 1.700 de lei. Concediul de acomodare va fi acordat pe bază decerere, ce va trebui să fie însoţită de certificatul de grefă în temeiul căruia se execută hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare şi dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activităţii. Pentru drepturile persoanelor aflate în concediul de acomodare nu se vor datora impozit şi contribuţii sociale obligatorii, exceptând contribuţia la sănătate, iar perioada respectivă va fi asimilată stagiului de cotizare la obţinerea indemnizaţiilor pentru concediile medicale, pentru obţinerea pensiei, a şomajului şi a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Conform actului normativ aplicabil din 12 august, angajatorii care vor refuza acordarea concediului de acomodare vor risca să fie sancţionaţi, de către inspectorii de muncă, cu o amendă între 1.000 şi 2.500 de lei. În acelaşi timp, concedierea salariaţilor în timpul concediului de acomodare va fi permisă doar pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a desfiinţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.