S-a finalizat asfaltarea pe DJ 504, de la Vulpești până la limita cu județul Teleorman

S-a finalizat asfaltarea drumului județean 504 limita jud. Teleorman – Popești – Izvoru – Recea – Cornățel – Vulpești (DN 65A), în lungime de 26 de kilometri, anunță Consiliul Județean Argeș. Modul de implementare al proiectului a fost dat ca exemplu de bune practici la Bruxelles.   

DJ 504 face parte dintr-un drum regional și alături de proiectul privind DJ 503, aflat în implementare, reprezintă cele mai mari investiții în infrastructura rutieră din regiunea Sud –Muntenia.     

Recepția lucrărilor de asfaltare a DJ 504 limita jud. Teleorman – Popești – Izvoru – Recea – Cornățel – Vulpești (DN 65A), comunele Popești, Izvoru, Recea, Buzoești a avut loc miercuri, 12 octombrie, eveniment la care au fost prezenți președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, primarii localităților beneficiare, reprezentanți ai C.J. Teleorman, echipa tehnică. Acest proiect a fost dat ca exemplu de bune practici, la Bruxelles, pentru modul în care a fost implementat și realizat un proiect cu finanțare europeană.    

În cadrul proiectului au fost reabilitați 25,996 kilometri de drum județean.   

Proiectul, în valoare totală de 85.913.743,72 lei, a fost finanțat prin Programul Operațional Regional – POR. Contribuția Consiliului Județean Argeș: 6.564.820,79 lei.   

În ceea ce privește lucrările, pe lângă asfaltarea propriu-zisă a drumului, cele mai importante sunt: realizarea și modernizarea a peste 20 de km. de trotuare, 22 de stații de autobuz, au fost reabilitate 4 poduri, 49 de podețe au fost reparate iar altele au fost construite noi, au fost amenajate 1263 de accese la proprietăți, au fost construite șanțuri betonate în lungime de 22 de kilometri și au fost amenajate șanțurile de pământ pe o lungime de 16 kilometri, au fost montate 338 indicatoare de circulație rutieră și s-au executat lucrări specifice privind siguranța circulației.   

Suntem prezenți la recepția drumului 504 care leagă pe teritoriul județului Argeș localitatea Popești de localitatea Buzoești. Este primul proiect european pe infrastructură rutieră pentru care astăzi s-a semnat recepția. Este un exemplu de bune practici între instituțiile statului – Ministerul Dezvoltării, Ministerul Fondurilor Europene, de ADR Sud Muntenia, de tot ceea ce înseamnă personalul Consiliului Județean Argeș, de fosta și actuala conducere a Consiliului Județean Argeș. Din fericire, acest drum important pentru județul Argeș a fost dat în folosință înainte de termen. Mulțumim pe această cale tuturor celor implicați, inclusiv consultanților și constructorilor. Sperăm ca programul pe care ni l-am propus, să avem o infrastructură rutieră de calitate, să dea roade. Avem în proiect încă un drum pe fonduri europene care va fi dat în folosință anul viitor, este vorba despre DJ 503, de 42 de kilometri. Urmează alte proiecte pe fonduri europene și alte drumuri județene pe care le reabilităm pentru că prioritatea noastră este să avem în județul Argeș o infrastructură rutieră compatibilă cu drumurile europene. Echipa aceasta este determinată să ducă la bun sfârșit ceea ce ne-am propus” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.   

Ne aflăm la limita județului Argeș cu județul Teleorman, de acolo de unde începe DJ 504 a cărui recepție o facem astăzi. Acest drum face parte dintr-un drum regional și alături de DJ 503 reprezintă cele mai mari investiții pe fonduri europene în regiunea Sud Muntenia pe zona de drumuri. Consiliul Județean Argeș este preocupat pentru găsirea de soluții pentru finanțarea infrastructurii rutiere astfel încât avem și un număr de opt proiecte noi depuse pe „Anghel Saligny”, plus un drum în lucru și un pod, și un număr de cinci drumuri care vor fi finanțate prin contractarea unui credit” –  Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.  

Cetățenii comunei Popești sunt foarte mulțumiți de investiția făcută. Sunt foarte mulțumiți și de faptul că au fost făcute intrări în gospodăriile lor, deoarece unii chiar nu aveau posibilități să își amenajeze asemenea podețe. Ne felicită și cei care traversează comuna noastră, cei care merg la Costești sau la Pitești. Vreau să mulțumesc conducerii Consiliului Județean Argeș pentru această investiție” –  Mihai Ion, primar comuna Popești.  

Pe raza comunei Recea am beneficiat de asfaltare pe o lungime de 4 kilometri. Cetățenii din comună sunt foarte mulțumiți de ceea ce s-a realizat, inclusiv de trotuarele care sunt asfaltate, pentru că înainte nu aveam așa ceva. Au podețe la fiecare poartă, la firmele care au solicitat au fost făcute rigole carosabile, au fost făcute intrări pentru autoturisme sau utilaje agricole” – Iliuță Dorel Dragu, primar comuna Recea.  

Proiectant: S.C. SECȚIA DE PROIECTARE OLT S.R.L.
Executant: Asocierea S.C. GENERAL TRUST ARGEȘ S.R.L. (Lider de asociere) – S.C. ALPENSIDE S.R.L. (asociat 1) – S.C. WFA IMPEX S.R.L. (asociat 2).
Durata de execuție: 22 luni.
Perioada de garanție de bună execuție: 60 luni, respective 12 octombrie 2027
Diriginte de șantier: SC SEARCH CORPORATION SRL, București.  

Pentru Consiliul Județean Argeș infrastructura rutieră reprezintă o prioritate, iar în acest sens au fost accesate fonduri europene, guvernamentale, au fost alocate fonduri proprii și, de asemenea, prin hotărâre  de consiliu a fost aprobată accesarea unui credit bancar pentru infrastructura rutieră.   

Astfel, la această oră, C.J. Argeș mai are în implementare, pe fonduri europene, drumul județean 503 lim. jud. Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Catanele, în lungime de 42,034 km, cea mai mare investiție în infrastructura rutieră din Regiunea Sud – Muntenia.   

Prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 (POAT) este în implementare proiectul „Modernizare DJ 679: Păduroiu (DN67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla –  Lim. Jud. Olt”, în lungime 47,670 km.   

Aceste drumuri fac parte din rețeaua TNT, rețeaua europeană de transport.     

Prin programul guvernamental PNDL II, C.J. Argeș a finalizat următoarele proiecte:   

  • Pod pe DJ 731 B Sămara – Băbana – Cocu, în comuna Băbana
  • Modernizare DJ 703 B Șerbănești (DJ 659) – Siliștea, în comunele Rociu și Căteasca
  • Modernizare DJ 702 A Ciupa – Rătești
  • Modernizare DJ 703 B Costești (DN 65 A) – Șerbănești (DJ 659), la Costești și Rociu
  • Modernizare DJ 703 B Morărești – Uda, la Uda
  • Pod pe DJ 741 Pitești – Valea Mare – Făgetu – Mioveni
  • Pod pe DJ 738 Jugur – Drăghici – Mihăeşti peste râul Târgului, în comuna Mihăeşti.   

Se mai află în implementare Podul pe DJ703 H Curtea de Argeş (DN 7C) – Valea Danului – Cepari, în comuna Valea Danului.   

Anul aceasta, prin programul național de investiții “Anghel Saligny”, Consiliul Județean Argeș a accesat fonduri pentru alte 10 proiecte de infrastructură rutieră:  

  • Pod peste râul Neajlov, în satul Siliștea, comuna Căteasca 
  • Modernizare DJ 703 B Pădureți (DJ 679) – Costești (DN 65 A), km 48+975 – 59+287, L=10,312 km, la Lunca Corbului și Costești 
  • Modernizare DJ 703G Şuici (DJ 703H) – Ianculeşti – lim.jud.Vâlcea.  
  • Modernizare DJ 731 B, satele Sămara şi Metofu, comuna Poiana Lacului
  • Modernizare DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni 
  • Modernizare DJ 679 C lzvoru – Mozăceni    
  • Modernizare DJ 703 H Sălătrucu – lim. Jud. Vâlcea 
  • Modernizare DJ 703 B Morărești – Uda, în comuna Uda 
  • Modernizare DJ 739 Bârzeşti (DN 73 D) – Negrești – Zgripcești – Beleți, în comuna Vulturești   
  • Modernizare DJ 703 I Merișani (DN 7 C – Km 12+450) – Mușătești – Brăduleț – Brădet – Lac Vidraru (DN 7 C – Km 64+400), L = 7,475 Km.    

Prin accesarea creditului bancar, Consiliul Județean Argeș dorește asfaltarea următoarele drumuri:   

  • DJ 703 B tronson Căteasca – A1, L = 5,3 km.  
  • DJ 679 D Ungheni – Colțu, L = 7 km.
  • DJ 739 Bârzești – Negrași – Zgripțești – Beleți, L = 2,2 km.
  • DJ 738 Poienari – Juguri – Drăghici – Mihăiești, L = 3,4 km. 
  • DJ 703 H Valea Danului – Cepari (Plaiul Oii), L = 0,889 km.
  • DJ 704E Ursoaia – Bascovele – Ceaurești, L = 4,5 km.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.