S-a dat liber la angajări la stat, deşi acestea erau suspendate până la finalul anului. Executivul a decis să aprobe trei memorandumuri de la instituții diferite pentru a permite noi angajări prin concurs.
În iunie, Guvernul a decis printr-o ordonanţă de urgenţă că până la 31 decembrie 2022 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepția posturilor unice. Post unic înseamnă că atribuțiile sau responsabilitățile nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică.
Pentru câteva luni, această ordonanţă a produs efecte. Până în 31 octombrie, când Parlamentul a modificat-o. Astfel, au fost introduse excepţii care vor duce la mărirea aparatului bugetar, adică tocmai lucrul pe care Guvernul a vrut să îl evite.
La momentul blocării posturilor, adică în luna iunie, statul avea peste 1.200.000 de angajaţi, iar 64% dintre ei lucrau în aparatul central.
Astfel, se pot face angajări pe posturi în serviciile Parlamentului sau în instituţii cu atribuţii pe fonduri europene.