O replică a cutremurului din această dimineață ar putea avea loc în următoarele 24-48 de ore

Seismologii avertizează că o replică a cutremurului din această dimineață ar putea avea loc în următoarele 24-48 de ore. Replica ar trebui să aibă însă o intensitate redusă și nu ar trebui să ne îngrijoreze, spun ei.

 

„Replicile se produc, de regulă, în primele 24 de ore. Dar asta depinde și de magnitudinea cutremurului principal. Pot apărea replici în intervalul 24- 48 de ore. Acestea vor fi mai mici însă decât acest cutremur, care nici el nu a fost extraordinar de mare. 5,2 magnitudine locală, adică Richter. Dacă discutăm de Moment Magnitudine, în care se construiesc cataloagele și se fac schimburi internaționale în această magnitudine, deci o magnitudine recunoscută ca atare, discutăm de un 4,8- 4,9. Încă nu s-a făcut transformarea.

În România nu s-au mai produs cam demult cutremure de magnitudinea 6 sau mai mari de 6 și probabil că în timp se va produce și acest cutremur”,  a mai spus seismologul.

Un cutremur puternic a avut loc, în această dimineaţă, şi a fost resimţit în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din România. Potrivit primelor informaţii, cutremurul a avut o magnitudine de 5,5. Seismul s-a produs la ora 06.50, în zona Buzău, potrivit Institutului Național de Cercetare‑Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Ulterior, specialiştii INFP au revizuit magnitudinea la 5,2. Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 140 de kilometri, mai arată informarea de la INFP.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.