Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, atinge un nou record al ultimilor trei ani şi jumătate, respectiv 2,46% pe an, de la 2,42% pe an cât era miercuri, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

A fost a cincea zi consecutivă de creştere pentru indicele ROBOR.

O valoare apropiată a fost înregistrată în urmă cu trei ani şi jumătate, pe 23 octombrie 2014, respectiv 2,48% pe an.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a crescut până la 2,57% pe an, de la nivelul de 2,54% pe an înregistrat miercuri. De asemenea, ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a crescut uşor de la 2,60% pe an, la 2,62% pe an, iar indicele ROBOR la 12 luni a ajuns joi la 2,68% pe an, de la 2,65% pe an, nivel înregistrat marţi.

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR se situa la 2,05% în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut indicatorul era la 0,87% pe an.

Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Comments

comments