Robert Turcescu îi jigneşte grav pe profesorii de la Colegiul Brătianu din Piteşti: Profesorul de chimie Florin Stana, un cretin, beat mangă, se pişa pe el în clasă

8,733 views

Face ce face piteşteanul nostru Robert Turcescu, jurnalist sau agent special, nimeni nu mai ştie care e statutul lui, că reuşeşte să stârnească polemici peste polemici, una mai încinsă ca alta. Ultima dintre ele s-a declanşat în urma unui editorial pe care Robert Turcescu l-a publicat în revista „Kamikaze” şi în care acesta a măturat pe jos cu mai mulţi profesori ai săi, atât din şcoala generală, dar şi de la Colegiul „I.C. Brătianu” din Piteşti: „Directoarea şcolii era o huidumă preocupată să transpună în practică preţioasele direcţii ale educaţiei socialiste… I-am tras o călimară cu cerneală peste ochi dirigintei într-o zi când m-a acuzat că i-am furat pixul cu şapte culori…. La chimie am fost terorizat de un cretin pe nume Stana, care, în ultimul an de liceu, beat mangă fiind, s-a pişat pe el, la propriu…”.  Replica la jignirile grave aduse de Robert Turcerscu dascălilor săi a venit din partea unei profesoare de la Colegiul „I.C. Brătianu”, Tatiana Florea: „Profesorul Stana, despre care atât de urât vorbeşte acest parvenit în jurnalism, este profesorul care a pregătit la chimie nume mari din lumea medicală de azi…”

„Mi-a venit să-i înjur, apoi mi-a venit să le trag şuturi în cur…”

Iată şi articolul care a stârnit furia şi critica profesorilor de la „I.C. Brătianu” împotriva jurnalistului, articol intitulat „N-a fost, bă, şcoală pe vremea lui Ceauşescu!”.

„Ca să nu mai rămâie nepoţii fără Bac şi în sesiunea din toamnă, doi bunici – sau dracu’ ştie ce-or fi fost – discutau deunăzi despre şcoala din vremea lui Ceauşescu. Ştiţi cum cântă banda: cartea era carte, profesorii erau pasionaţi, copiii nu puseseră pic de etnobotanică în gură şi, în general, comunismul, aşa cum era el, ne-a făcut oameni. Mi-a venit să-i înjur, apoi mi-a venit să le trag şuturi în cur.
Când am intrat în clasa I, eram 35 de elevi şi până la sfârşitul primului trimestru, mi-aduc aminte că ne-am făcut 42. Şi-aşa am rămas sub „oblăduirea” Partidului şi a tovarăşei învăţătoare Stancu până la finele ciclului primar. Directoarea şcolii era o huidumă preocupată să transpună în practică preţioasele direcţii ale educaţiei socialiste, prin urmare nu precupeţea niciun efort dintre cele menite să ne transforme în vajnici fii ai comunismului victorios. Aşa se face că am recitat şi-am cântat la versuri despre Ceauşescu până într-o zi, prin clasa a şaptea, când m-a pus dracu’ la o serbare să zbier „Andrii Popa“ la chitară. Brusc, am fost declarat lipsit de ureche muzicală, scos din corul şcolii şi repartizat în comitetul de organizare a activităţilor pioniereşti.

Am luat premiul întâi până în clasa a opta. Am făcut traforaj, pirogravură, practică agricolă şi i-am tras o călimară cu cerneală peste ochi dirigintei într-o zi când m-a acuzat că i-am furat pixul cu şapte culori. L-a găsit în cele din urmă în propria-i geantă, dar până să-l găsească ea, m-a găsit pe mine dracu’ într-o şedinţă cu uşa închisă din biroul huidumei de directoare.

În rest, toată şcoala generală a fost un exerciţiu de memorare. Comentarii literare, formule matematice, poezii patriotice, date istorice, specii de plante şi denumiri în latină pentru tot felul de gândaci sau muşte din cartea de biologie. Pentru celebra treaptă I am umplut câteva zeci de caiete studenţeşti cu exerciţii suplimentare, iar când m-am văzut intrat la liceu, am făcut din ele un foc imens în spatele blocului. Un trimestru am făcut liceul în comunism, apoi patru ani a trebuit să suport tot felul de experimente: ingineri care până în ’89 predau rezistenţa materialelor sau mecanică au devenit peste noapte profesori de matematică, iar un activist angajat ca profesor de socialism ştiinţific a început din februarie ’90 să ne vorbească despre Platon şi Aristotel. La chimie am fost terorizat de un cretin pe nume Stana, care, în ultimul an de liceu, beat mangă fiind, s-a pişat pe el, la propriu. Şi, tot la propriu, s-a şters pe mâini trecându-şi palmele prin părul lung al câtorva colege de clasă.
Fac parte din ultima generaţie care a dat şi treapta a II-a. Şi bac-ul la patru materii. Şi examen la facultate. Aş putea să intru cu brio în corul celor care ţâţâie din buze şi oftează pe note înalte refrenul şcolii care a fost. N-a fost, bă, ăsta-i adevărul! Se copia pe rupte, comentariile literare despre Eminescu, Sadoveanu, Slavici sau Alecsandri se memorau de la o generaţie la alta, meditaţiile mergeau ca focul, profesorii luau şpagă în produse. În plus, să jure pe cravata lui de pionier ăla care n-a copiat la teze şi să i se oprească Merţanul în drum mincinosului care se vaită ce greu se lua bac-ul înainte de ’89!

Şcoala noastră a fost proastă. Şi-a rămas la fel. Cine s-a salvat a fost norocos să aibă acasă părinţi atenţi sau unu-doi profesori care-şi iubeau meseria. În rest, oricât s-ar enerva unii sau alţii dintre cei care astăzi dau din cap îngrijoraţi, amintindu-şi ce carte se făcea pe vremea lui Ceauşescu, ar trebui puşi să scrie un comentariu literar despre pădurea Letea şi puşi să recite poezii de Mihai Beniuc…”, a scris Robert Turcescu despre şcoala şi profesorii de dinainte de ’89.


„Un frustrat care, probabil, a trecut cu greu prin liceu…”

Una dintre replicile cele mai acide la jignirile lui Turcescu vine din partea profesoarei de franceză de la Colegiului „Brătianu”, Tatiana Florea, aceeaşi respectabilă instituţie de învăţământ pe care şi jurnalistul a absolvit-o imediat după Revoluţie, atunci încă sub denumirea de Nicolae Bălcescu. „Opinia domnului colonel-jurnalist Robert Turcescu despre Colegiul „Brătianu” pe care înţeleg că l-a absolvit… Un frustrat care, probabil, a trecut cu greu prin liceu… Şi eu am absolvit „Brătianu”, adevărat, cu câţiva ani buni înaintea individului, dar nu am astfel de resentimente! Dimpotrivă, îi iubesc pe profesorii acelor generaţii şi le port respect şi recunoştinţă! Să vă mai spun că era generaţia profesorilor Minasian, Alexe, Bărbulescu, Voica, Spinei, Fulgeanu, Lungoci, Pricolici, Ancuţa, Călinescu, Vorovenci… nume grele în învăţământul din Argeş!

Şi chiar profesorul Stana, despre care atât de urât vorbeşte acest parvenit în jurnalism, este profesorul care a pregătit la chimie nume mari din lumea medicală de azi… Şi încă ceva! Nu „se copia” pe rupte. Poate copia dl. colonel şi alte loaze… Credeţi că prin copiat se puteau obţine rezultate la olimpiade?”, este caracterizarea pe care Tatiana Florea i-o face, la rândul ei, lui Robert Turcescu.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI