IMPOSTURĂ „Piteşti: revoluţionari fără Revoluţie” sau „Revoluţia, între eroii Timişoarei şi impostorii din Piteşti” este titlul prezent luni pe prima pagină a prestigiosului cotidian naţional „Adevărul”, pentru un amplu material dedicat evenimentelor din decembrie 1989. După ce Argeşul a ţinut prima pagină a ziarelor naţionale prin arestările de rang înalt derulate, în decursul acestui an, de către DNA, ediţia „Adevărului” de luni, 17 decembrie, ne mai atribuie o bilă neagră. Cunoscutul serial, „Misterele Revoluţiei”, marcă înregistrată a acestui cotidian naţional, a ajuns în judeţul nostru, despre care titrează cu litere de-o şchioapă: „Piteşti: revoluţionari fără revoluţie”. „Deşi nu s-a remarcat cu nimic în decembrie ’89, judeţul Argeş are peste 400 de revoluţionari cu certificat, de la primari şi senatori până la prieteni ai traficanţilor de droguri. 5 asociaţii de revoluţionari sunt în judeţul Argeş, cu toate că în această regiune nu s-a întâmplat nimic deosebit”, scrie „Adevărul”.

„Evenimentele consumate în decembrie 1989 în oraşul Piteşti nu pot fi încadrate sub denumirea de revoluţie”

Concret, în episodul publicat luni, 17 decembrie, se vorbeşte despre faptul că nimeni nu a fost în stare să descrie vreun eveniment de proporţiile mişcărilor înregistrate la Bucureşti, Timişoara sau Cluj, care să se fi petrecut în Argeş. „Privite în mod obiectiv, evenimentele consumate în decembrie 1989 în oraşul Piteşti nu pot fi încadrate sub nicio formă sub denumirea de revoluţie. Nu a existat o luptă pentru răsturnarea regimului, ca la Timişoara, Cluj sau Bucureşti, ci doar manifestare de bucurie începută în după-amiaza de 22 decembrie, când Ceauşescu deja pierduse puterea şi regimul dictatorial se prăbuşise. Cum reprezentanţii locali ai puterii comuniste au dat bir cu fugiţii imediat ce s-a aflat de capitularea lui Ceauşescu, participanţii la aşa-numita Revoluţie din Piteşti n-au făcut altceva decât să pătrundă în Judeţeana de partid, să ţină discursuri naive şi să se implice în organizarea administrativă a oraşului. A fost, cel mult, o dovadă de spirit civic şi nici pe departe un cumul de fapte eroice”, mai scriu cei de la „Adevărul”.

Dorin Popa a fugit de jurnaliştii de la „Adevărul”

Tot în articolul cu pricina se mai menţionează faptul că Argeşul s-a conformat modelului prin care oricine avea o funcţie importantă după 1989 trebuia să deţină şi un certificat de revoluţionar. Exemple în acest sens au fost date prin Gheorghe Davidescu (fost prefect de Argeş), Ion Căpăţână (fost preşedinte CCI), Gheorghe Rizescu (fost senator şi subprefect), Ion Dumitrescu (fost primar al Piteştiului), Nicolae Barbu (fost decan al Facultăţii de Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii Piteşti).
Întrucât cel mai controversat preşedinte de asociaţie de revoluţionari din Piteşti a fost descoperit în persoana lui Dorin Popa, care reprezintă „Fundaţia Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989 răniţi, invalizi şi urmaşii celor decedaţi din România-Argeş”, jurnaliştii de la „Adevărul” au încercat să-l contacteze. Aşa după cum relatează colegii de la cotidianul naţional, s-a stabilit o întâlnire cu Dorin Popa, numai că, atunci când ziariştii au ajuns de la Bucureşti la Piteşti, revoluţionarul nu a mai răspuns la telefon.
Concluzia celor de la „Adevărul” despre revoluţionarii din Argeş este una cât se poate de elocventă: „Bineînţeles că revoluţionarii din Piteşti, în frunte cu Dorin Popa, au protestat în stradă când li s-au suspendat indemnizaţiile de peste 2.000 de lei lunar, au cerut să fie respectaţi şi au evidenţiat odată în plus că, fără ei, n-ar fi existat democraţie în România”.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI