Astăzi, pentru Mioveni, va fi una dintre cele mai importante zile, din punct de vedere fotbalistic. La ora 18.00, la stadionul orăşenesc, va avea loc Adunarea Generală a CS Mioveni, moment în care se vor lua decizii cu adevărat drastice.

Ţuţală şi Tunaru părăsesc corabia

Prima decizie extrem de importantă se leagă de cei doi şefi care, de-a lungul timpului, au condus CS Mioveni. După un sezon catastrofal, în care echipa a acumulat doar 12 puncte în Liga I şi a retrogradat cu un deficit de 13, Ion Ţuţală şi Răzvan Tunaru sunt ca şi demişi. Dorind să nu se facă prea multă vâlvă în jurul demiterii celor doi, primarul Georgescu le-ar fi sugerat acestora să îşi prezinte demisiile. Numai că, dacă Tunaru a acceptat varianta, nu de aceeaşi părere este şi Ţuţală. Obişnuit să se înfrupte permanent din banii alocaţi sportului de către Consiliul Local Mioveni, Ţuţală nu acceptă să fie înlăturat, bârfind pe la colţuri că numai Tunaru este vinovat de ceea ce s-a petrecut sezonul trecut. În cazul în care nu va aduce azi demisia, membrii Consiliului Director îl vor da afară, dar în acest caz se aşteaptă un scandal monstru din partea fostului preşedinte executiv. Clar este însă că, în proporţie de 99.99%, cei doi vor părăsi corabia.

Oameni de afacere vin în CD

Pentru că Primăriei îi este din ce în ce mai dificil să suporte din punct de vedere financiar necesităţile fotbalului, se încearcă atragerea în Consiliul Director al CS Mioveni a câţiva oameni de afaceri. Prin intermediul acestora se va realiza astfel bugetul pentru sezonul viitor, iar primarul Ion Georgescu va fi degrevat de cea mai mare parte a bugetului fotbalistic. Va fi însă greu de convins cineva să investească momentan la o echipă retrogradată şi cu -13 puncte în clasament.

Varianta Şcolii „Dănuţ Coman” nu a fost încă aprobată

Deşi s-a tot vorbit de o posibilă colaborare între CS Mioveni şi Şcoala de Fotbal „Dănuţ Coman”, până acum nimic nu era bătut în cuie. Dumitru Olteanu, preşedintele Consiliului Director de la CS Mioveni, a discutat personal cu portarul de la Rapid, dar termenii finali trebuiau aprobaţi de primarul Ion Georgescu. Numai că edilul a fost prins săptămâna trecută cu inaugurarea catedralei şi nu a avut timp să discute cu Dani Coman. Cel mai probabil, tot astăzi, la Adunarea Generală, se va discuta şi se va lua o decizie şi în această problemă.

Nu se găseşte niciun antrenor

Situaţia grea din clasament se reflectă şi în situaţia de la nivelul băncii tehnice. Astfel, niciun antrenor cu nume nu doreşte să vină la Mioveni, Şumudică, Viorel Moldovan sau Ilie Stan refuzând ofertele. Aşa se face că încă echipa nu are un tehnician stabilit, dar la uşa primarului bat zi de zi tot felul de antrenori care au mai cochetat cu echipa, precum Preda, Radu II sau Eftimie. În cazul în care nu se va ajunge la nicio concluzie, ar fi posibil ca Mihăiţă Ianovschi să vină de la Şcoala „Dani Coman” şi să preia echipa.

Au mai rămas doar cinci jucători

Nu în cele din urmă, se va discuta şi problema jucătorilor, pentru că, la ora actuală, la CS Mioveni au mai rămas doar cinci fotbalişti: Popescu, Miulescu, Olteanu, Coşereanu şi Năstăsie. Cât despre restul, fie li s-a reziliat contractul, fie au plecat la alte echipe. Dacă se va realiza înţelegerea cu Dani Coman, vor veni de acolo câţiva jucători, dar şi aşa situaţia este complicată. Cum Mioveniul nu va avea bani de transferuri, va fi interesant de văzut cine va mai dori să joace la această echipă şi mai ales cum se va face pentru a se evita retrogradarea în Liga a III-a, având în vedere deficitul cu care se pleacă la drum.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI