Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost adus în România, sosind, la ora 11.00, cu o aeronavă militară care a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă.

Pe Aeroportul Otopeni s-a desfăşurat o ceremonie, în cadrul căreia au fost intonate imnul naţional şi cel regal. Au fost prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, membri ai familiei regale, reprezentanţi ai Preşedinţei, ai Guvernului, ai Parlamentului, ai Armatei şi ai Bisericii. Între membrii familiei regale se află şi nepotul regelui Mihai, fostul principe Nicolae, care a sosit printre primii la Aeroportul Otopeni, alături de logodnica sa.

La ora 11.40, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost urcat în maşina mortuară care a plecat, însoţită de membrii Casei Regale, la Sinaia unde a fost depus în Holul de onoare al Castelului Peleş. La Sinaia, sute de oameni au aşteptat cortegiul funerar, aplaudând la trecerea acestuia.

Toate oficilităţile ţării au ajuns la Castelul Peleş pentru a transmite condoleanţe. Au fost prezenţi Preşedintele Klaus Iohannis, premierrtul Mihai Tudose, preşedinţii celor două Camere, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, preşedintele Moldovei, membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova, reprezentanţii instituţiilor statului, centrale şi locale, reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale, reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.

Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va rămâne la Castelul Peleş până la ora 18.00, când va fi transportat în Capitală şi va fi depus la Sala Tronului din Palatul Regal.

Comments

comments