Deşi romii sunt adesea ocoliţi atunci când vine vorba de a porni o afacere cu ei, capii acestei etnii au fost mai tot timpul băgaţi în seamă de politicienii argeşeni care, nu de puţine ori, s-au bătut pentru voturile lor. Ca să le câştige bunăvoinţa, li s-a dat ceva de lucru, numai că, în stilul caracteristic, romii au întins, de fiecare dată, coarda la maximum. Aşa s-a întâmplat şi în scandalul izbucnit între romii de la Costeşti, conduşi de regele Dan Stănescu, şi Consiliul Judeţean.

În anul 2011, Regia Autonomă de Drumuri Judeţene Argeş, instituţie aflată în subordinea CJ, şi SC Avesta Impex SRL Costeşti, firmă aparţinând Casei Regale, condusă de fratele regelui, prinţul Marius Stănescu, s-a încheiat un contract pentru săpat şanţuri prin câteva comune. Numai că, odată semnat protocolul, supuşii Majestăţii sale, nu au respectat distanţa prevăzută în contract şi s-au apucat să râme prin tot judeţul: de la Costeşti la Ungheni, apoi la Căldăraru, de la Miroşi la Bârla şi tot aşa până pe la Albota, de nu i-a mai putut opri nimeni. Când s-a tras linie, kilometrii săpaţi de romii din Costeşti depăşeau de zeci de ori distanţa prevăzută în contract şi, cum Consiliul Judeţean a refuzat să plătească, s-a ajuns în instanţă. Judecătorii au stabilit că romii trebuie să-şi încaseze bani, dar nu atât cât cereau ei, ci cât era prevăzut în contract – vreo trei milioane de lei noi.
Cum Regele Stănescu nu a fost de acord cu suma acordată de instanţa de judecată, acesta şi-a continuat războiul cu preşedintele CJ, Constantin Nicolescu, în speranţa că acesta va ceda şi-i va plăti şi kilometrii de şanţ săpaţi în afara contractului. Conducerea CJ nu a cedat presiunilor „regale”, dar Regele Dan Stănescu pare să fi găsit acum soluţia salvatoare: „Vin alegerile şi, dacă cei de la Judeţ nu ne dau banii, noi am vorbit deja cu supuşii noştri de la Târgu-Jiu să nu-l voteze pe Ponta, ci pe Dan Diaconescu. Acum să vedem ce mai face domn’ Nicolescu când o să vadă că, din cauza lui, şeful său ăl mare nu va ieşi deputat din cauza ţiganilor noştri. Noi o să-i spunem asta şi lui Ponta, mai ales că bulibaşa de la Târgu Jiu are mare putere acolo”, ne-a declarat prinţul Marius Stănescu.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI