În accidentul din Apuseni, la manşă, în momentul prăbuşirii avionului medical, nu se afla Adrian Iovan ci copilotul Răzvan Petrescu.

Aceasta este cea mai nouă  teorie în ce priveşte tragicul accident, bazată pe informaţii din ancheta procurorilor. Dacă teoria se dovedeşte a fi adevărată, acest lucru schimbă mult datele problemei. Situarea lui la manşa de comandant este perfect posibilă din punct de vedere tehnic, pentru că, spun specialiştii în aviaţie, tipul respectiv de avion are dublă comandă, iar schimbarea se poate face, fără dificultate, chiar în zbor, prin cuplarea manşei copilotului (cel ce ocupă scaunul din dreapta), la motoarele avionului. Momentul este înregistrat de aparatele de control.
Potrivit informaţiilor apărute, la scurt timp de la decolare, Iovan i-a dat lui Petrescu comenzile principale pentru că îl pregătea pentru momentul în care urma să piloteze de unul singur, fără să aibă lângă el un pilot mai experimentat. Iovan, îi era nu numai coleg, ci şi mentor, şi prieten de familie şi îl ajuta astfel să îşi testeze capacităţile de pilot în zbor. Manevra de preluare a comenzilor principale este pe cât de legală, pe atât de normală în timpul unei curse, spun specialişti în aviaţie. Însă, singurul care poate decide momentul în care copilotul poate trece la manşa principală este pilotul aparatului de zbor. Chiar şi după decizia de predare a comenzilor principale, cel care răspunde de toate eventualele greşeli comise de ajutorul său este tot comandantul.
O declaraţie în acest sens, cum că cel ce avea răspunderea aeronavei în momentul crucial, era Răzvan Petrescu a dat chiar imediat după accident chiar tatăl lui. Constantin Petrescu, şi el pilot şi instructor de zbor a explicat atunci că, „Acolo, în carlingă, pilotul e suveran. El ia toate hotărârile. Dacă atunci, Adi (n.r. – Iovan) a decis ca fiul meu să preia manşa într-un anume moment al zborului, înseamnă că a ştiut ce face. Şi, oricum, nu văd care e problema. Fiul meu e pilot, e chiar şi instructor, şi ar fi avut dreptul să preia manşa în zbor sub comanda pilotului. În plus, aparatul are dublă comandă, iar schimbarea de pilot se face cu uşurinţă. Totul în funcţie, repet, de decizia comandantului, care în orice moment poate încredinţa copilotului manşa avionului”.
Acum, el a revenit cu o nouă declaraţie referitoare la subiect. „În momentul accidentului, fiul meu se afla pe locul comandantului (n.r. – scaunul din stânga) doar pentru că era în pregătire să devină comandant. Dar asta nu înseamnă neapărat că el era la comanda avionului care s-a prăbuşit. În acel zbor, fiul meu a fost copilot, iar Adrian Iovan, pilot”. Cu alte cuvinte, este foarte posibil ca Răzvan Petrescu să fi fost la manşa “avionul morţii” în momentul prăbuşirii, dar asta nu îl responsabilizează, din punct de vedere juridic, cu nimic. Pentru că, potrivit legii, comandantul aeronavei, în acest caz, Adrian Iovan, este singurul responsabil de ce se întâmplă la bord.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI