Rămas fără sprijin politic, premierul Mihai Tudose a demisionat. Este al doilea Guvern demis de PSD în 6 luni

PSD a decis, prin vot, în ședința de luni, 15 ianuarie, retragerea sprijinului politic pentru premierul Mihai Tudose. Drept urmare, Mihai Tudose a demisionat, iar România nu mai are Guvern. Este al doilea prim-ministru demis de PSD într-un interval de şase luni.

Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat a votat: 60 de voturi ”pentru”, 4 ”abțineri” și 4 voturi ”împotrivă” pentru retragerea sprijinului politic pentru Tudose. Aseară, acesta a anunțat că demisionează din funcția de premier.

Iată și comunicatul Guvernului: ”Premierul Mihai Tudose și-a înaintat în această seară demisia din funcție, urmând ca, potrivit legii de organizare și funcționare a Guvernului, să fie transmisă Administraţiei Prezidențiale, în cursul zilei de mâine, o adresă oficială în acest sens. Conform procedurilor, președintele României, Klaus Iohannis, va lua act de demisia din funcție a prim-ministrului Mihai Tudose și va emite decretul de vacantare a postului, precum și decretul de numire a unui alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern. Ambele decrete prezidențiale vor intra în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.