Proprietarii de case, terenuri şi maşini mai pot beneficia până la sfârşitul acestei luni de reducerea de 10% pentru plata integrală a impozitelor. Astfel, cei care-şi achită, până pe 31 martie, dările pentru întreg anul, plătesc cu 10% mai puţin. Taxele locale se plătesc anual, în două rate egale, până pe 31 martie şi 30 septembrie. Însă, cei care depăşesc aceste termene vor primi o penalizare de 2% în fiecare lună. Cei care nu vor să mai stea ore întregi la coadă la casieriile primăriilor sau la oficiile poştale îşi pot plăti taxele şi impozitele prin ordin de plată la banca la care au cont, dar şi online, prin internet banking sau prin ghişeul.ro. De asemenea, tot pe 31 martie se încheie şi termenul pentru prelungirea contractelor de închiriere a locurilor de parcare. Pentru a face acest lucru, cetăţenii trebuie să se prezinte la sediile Administraţiilor Domeniului Public de care aparţin. Cei care nu vor prelungi contractul vor pierde locul de parcare, acesta putând fi închiriat de oricare alt cetăţean interesat.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI