Proiectul Legii pensiilor a fost publicat. Cei care nu au plătit contribuții minimum 15 ani devin asistați social

1,951 views

Proiectul Legii pensiilor a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii și a intrat în dezbatere publică. Până pe 20 septembrie, toți cei interesați vor putea face propuneri cu privire la actul normativ, apoi proiectul va intra în procedură parlamentară.

Potrivit documentului, nicio pensie nu va scădea, iar în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată. De asemenea, nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim și nici stagiul complet de cotizare.

Printre noutățile aduse de acest proiect de lege se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare. Condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

Cei care nu au plătit contribuții minimum 15 ani devin asistați social

„Nu este normal ca o persoană care a contribuit la 30 de ani să fie la pensia minimă garantată la fel ca o persoană care a contribuit poate doi ani şi ia tot pensia minimă garantată. Adică, o diferenţiere în funcţie de numărul de ani trebuie să existe, asta este foarte clar. Există un articol în lege care spune foarte clar că, dacă din recalculare reiese că pensia ar trebui să scadă, se păstrează dreptul aflat în plată. Ea a crescut de la 400 la 640 de lei pe perioada guvernării noastre şi va mai creşte până în 2020, dar vrem să fie o diferenţiere între cei care iau această pensie şi nu au un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Deci, ei vor intra într-o formă de asistenţă socială. Urmează să prezentăm şi această lege care se referă la ei, nu vor fi afectaţi, ba dimpotrivă după apariţia acestei legi, vor avea posibilitatea să opteze dacă rămân în sistemul public de pensii sau dacă rămân într-o formă de asistenţă socială. Ori lor, când li se calculează drepturile de pensie pe baza contributivităţii, de multe ori ajung la 100-200 de lei şi atunci vine statul şi completează până la 640 de lei. Evident că, prin această lege, păstrând principiul contributivităţii, dacă preferă să rămână în sistem, vor rămâne cu sumele pentru care au contribuit, dar eu sunt absolut sigură că ei vor opta pentru sistemul care îi avantajează“, a precizat Lia Olguţa Vasilescu, potrivit mediafax.ro http://www.mediafax.ro/.

Vezi aici Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii

 

Comments

comments