Proiectul de modificare a legilor justiției este finalizat, a anunţat ministrul Tudorel Toader

659 views

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, miercuri, că proiectul de modificare a legilor justiției a fost finalizat, prioritară devenind îndeplinirea cerințelor din hotărârea pilot a Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) privind condițiile din penitenciare.

„€Este finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției — vom participa la toate dezbaterile! Prioritară devine foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerințelor Hotărârii pilot, pronunțată de CEDO, referitoare la condițiile din penitenciare. Comisiile din penitenciare sunt pregătite să pună în aplicare prevederile legii nr. 169 din 14 iulie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017. Prevederile art. 55^1 reglementează „compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare” a scris ministrul Toader pe pagina sa de Facebook.

Comments

comments