Săptămâna trecută, preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, în fruntea unei delegaţii de specialişti ai Consiliului, a fost la Barcelona, în provincia Catalonia, pentru a începe o campanie de promovare a Argeşului în Spania. Impresionat de multe lucruri şi modele de bună practică văzute acolo, Tecău s-a întors hotărât să facă din Argeş o a doua Catalonie. Vizita în Spania a fost intermediată de consulul României la Barcelona, Geanina Boicu, Argeşul făcând parte dintre cele câteva judeţe alese pentru a participa la acţiunea de promovare a României. „Vizita în Catalonia, proiectele de promovare şi colaborare culturală şi economică pe care le-am expus şi discutat cu autorităţile catalane cu care am avut întrevederi constituie o împlinire profesională şi personală de mare importanţă. Consider vizita de promovare în zona catalană că fiind una încărcată de rezultate pozitive atât din punct de vedere al discuţiilor purtate cu autorităţile locale şi reprezentanţii guvernamentali, cât şi din punct de vedere al încărcăturii spirituale în urma vizitării atâtor obiective culturale şi istorice. Am căpătat experienţe noi şi am înţeles cum populaţia catalană înţelege să-şi promoveze bogăţia culturală şi spirituală. Voi face acelaşi lucru pentru judeţul Argeş şi îmi doresc să fac din acest teritoriu un obiectiv turistic la fel de valoros ca cel catalan”, spune Florin Tecău.

Staţiunea Moliviş ar putea arăta precum cea de la Port del Comte

Printre obiectivele turistice pe care preşedintele CJ a avut prilejul să le viziteze în Barcelona şi al căror model de funcţionare şi promovare ar vrea să-l reproducă pentru locuri similare din Argeş se numără catedrala Sagrada Familia, ineditele clădiri ale celebrului arhitect Antonio Gaudi, dar şi faimosul stadion Nou Camp.
„Aşa cum vă spuneam şi cu alte ocazii, promovarea culturală a Argeşului este pentru mine unul din obiectivele pe care mi le-am propus spre îndeplinire. Proiectele privind promovarea Argeşului, pe care mi le-am propus în Catalonia, includ şi perspectiva colaborării pe teme şi direcţii sportive, astfel că unul din obiectivele pe care am dorit să le vizitez a fost şi Stadionul FC Barcelona. Este unul dintre cele mai mari stadioane de fotbal din lume şi s-a impus ca o marcă a fotbalului internaţional şi ca un punct de referinţă al sportului european şi mondial, în general. În structura proiectului de promovare a judeţului Argeş, proiect pe care l-am materializat acum în Catalonia, am inclus şi o vizită la Catedrala Sagrada Familia (Sfânta Familie), simbol spiritual şi cultural al Barcelonei. Considerată o bijuterie arhitectonică, pe bună dreptate, Catedrala m-a captivat emoţional. Acţiunea de promovare a judeţului Argeş a continuat cu întâlnirile şi discuţiile pe care le-am avut cu autorităţile locale ale oraşului Solsona, cu primarul acestui oraş, dl. David Rodriguez Gonzales, şi cu persoane din conducerea si administrarea staţiunii de schi Port del Comte. Am făcut o vizită în municipiul Castelldefels, situat în regiunea Baix Llobregat, provincia Barcelona, unde am purtat discuţii cu primarul acestui municipiu, dl. Manuel Reyes, şi cu membrii consiliului local de aici, ce au avut ca obiectiv principal dezvoltarea unor proiecte comune în ceea ce priveşte promovarea culturală, dar şi proiecte cu privire la dezvoltarea legăturilor economice şi sociale. Discuţiile purtate şi obiectivele stabilite mă îndreptăţesc să cred că între cele două regiuni vor exista şi pe viitor proiecte frumoase pentru promovarea culturii argeşene şi, deopotrivă, a celei catalane”, mai spune Florin Tecău.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI