Programul ”Rabla” pentru electrocasnice se extinde și la televizoare și calculatoare. Ministrul Mediului promite că noul program va avea multe modificări și îmbunătățiri. Potrivit reprezentanților, anul acesta românii își vor putea înlocui și televizoarele și calculatoarele vechi.

Românii îşi vor putea înlocui aşadar nu doar maşina de spălat, frigiderul şi aerul condiţionat ci şi televizoarele şi calculatoarele vechi. Programul „Rabla pentru electrocasnice” este încă blocat de bugetul pe 2019.

În 2018, chiar în prima zi de înscriere, aproape jumătate dintre vouchere au fost rezervate. Până acum, în schimbul unui electrocasnic vechi românii puteau obţine tichete cuprinse între 200 şi 400 de lei. Cu cât noua achiziţie consumă mai puţină energie, cu atât valoarea voucherului este mai mare.

Programul urmăreşte mai ales reciclarea şi colectarea vechilor aparate. Deşi sunt periculoase pentru mediu şi pentru sănătate, reciclăm cu 30.000 de tone de aparate mai puţin decât suntem obligaţi de Uniunea Europeană.

Peste 60.000 de echipamente electrice şi electronice de uz casnic folosite vor fi înlocuite cu altele noi, cu consum redus de energie, prin intermediul Programului ”Rabla pentru electrocasnice”, al cărui buget este de circa 20 de milioane de lei.

Comments

comments