Programul Prima Casă va suferi modificări importante în 2019

387 views

Programul Prima Casă va suferi modificări importante în 2019. Programul „€prima Casă”・va continua şi în 2019, plafonul alocat fiind de două miliarde de lei. Însă, până la finele lunii februarie va suferi modificări, urmând a ave aun caracter social mai pronunţat, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

“Am prins ca plafon cam două miliarde de lei în acest an pentru programul „Prima Casă” deci el va continua, numai că am spus că discuţiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrală au fost pentru a-l face mai social, mai îndreptat către zona socială. Probabil că până la final de februarie vom avea forma propusă a fi modificată, dar nu se schimbă aspecte esenţiale. Finanţarea există, a fost bugetat, programul continuă. Până nu îl modificăm, va continua în aceeaşi parametri. Până la final de februarie o să ieşim, cred, cu o Hotărâre de Guvern”, a spus, duminică seara, la Antena 3, Eugen Teodorovici.

Şeful de la Finanţe a subliniat că modificările vor viza aspecte legate de suprafaţa casei sau de veniturile celor care vor să îl acceseze. “Mă refer la suprafaţa casei, la persoanele cu venituri mai mici. Este un program social la urma urmei. Nu îţi iei casă de 500 de metri pătraţi, prima casă, îţi iei o casă pentru familie atât cât poţi…”, a adăugat Teodorovici.

Comments

comments