Programul Operațional „Inițiativa pentru IMM-uri” a fost preluat de Ministerul Dezvoltării. Alocarea financiară creşte cu 150 milioane de euro

Guvernul a aprobat pe 23 august, o hotărâre pentru modificarea HG nr. 51/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) prin care acesta preia de la Ministerul Fondurilor Europene (MFE) activitatea privind gestionarea și implementarea Programului Operațional „Inițiativa pentru IMM-uri” (POIIMM).

Având in vedere că, în urma aprobării modificării regulamentului general pentru perioada 2014 – 2020, statele membre au posibilitatea să implementeze ”Iniţiativa pentru IMM-uri” ca axă separată în cadrul programelor operaţionale finanţate din FEDR, s-a stabilit preluarea POIIMM de către MDRAP şi implementarea acestuia sub forma unei axe prioritare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Totodată, ca urmare a transformării POIIMM în axă prioritară la nivelul #POR, cererea existentă pentru tipul de instrument financiar implementat prin POIMM va fi acoperită prin creşterea alocării financiare cu 150 mil. euro, de la 100 mil. euro la 250 mil. euro, sumă realocată din alte axe prioritare POR.

Transferul ”€Iniţiativei pentru IMM-uri” la MDRAP şi implementarea sa sub forma unei axe prioritare POR 2014 – 2020, precum şi creşterea alocării financiare cu 150 mil euro vor contribui la consolidarea obiectivului general POR privind stimularea competitivității economice regionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.