Programul complet al Simfoniei Lalelelor din perioada 11 – 13 aprilie

laleleÎn perioada 11-13 aprilie, în Piteşti se va desfăşura cea de-a XXXVII-a ediţie a tradiţionalei expoziţii florale internaţionale Simfonia Lalelelor.

Joi, 10 aprilie, în avanpremierea deschiderii oficiale a Simfoniei Lalelelor va avea loc, cu începere de la ora 12.00 simpozionul ştiinţific ,,Tendinţe Actuale în Ştiinţele Naturii”, organizat de Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Piteşti, iar de la ora 17.00, Primăria Piteşti va găzdui vernisajul Expoziţiei de pictură ,,Piteşti – Oraşul Florilor”.
Vineri, 11 aprilie, la ora 10.00, la sediul primăriei vor fi întâmpinaţi invitaţii la eveniment, iar de la ora 10.30 va avea loc Parada Florilor, pe traseul Primaria Municipiului Pitesti către Complexul Expoziţional „Casa Cărţii”, acolo unde la ora 12.00, este programată Deschiderea oficială a ,,Simfoniei Lalelelor”. La ora 14.00, în Piaţa Vasile Milea va avea loc un spectacol de folclor. În Piaţa Primăriei se vor desfăşura alte două manifestaţii: la ora 21.00, spectacolul de sunet şi lumini al fântânii muzicale, iar la ora 22.00, Proiecţii video în aer liber. De la ora 23.00, încep Nopţile albe ale ,,Simfoniei Lalelelor” (program de vizitare a Simfoniei Lalelelor, a muzeelor şi a planetariului).
Sâmbătă, 12 aprilie, vor avea loc următoarele evenimente: întreceri sportive şi meciuri demonstrative (ora 10.00, la Bazele sportive din Municipiul Pitesti), spectacol de muzica modernă (ora 13.00, în Piaţa Vasile Milea), spectacol de muzică tânără şi foc de artificii (ora 19.00, în Piaţa Primariei), spectacol de sunet şi lumini al fântânii muzicale (ora 23.00 – Piaţa Primariei).
Duminică, 13 aprilie, la ora 10.00 vor avea loc Crosul Lalelelor, desfăşurat pe traseul Parcul Trivale – Piaţa Primariei Pitesti şi întreceri sportive şi meciuri demonstrative la bazele sportive din Piteşti. La ora 14.00, în Piaţa Milea va fi un spectacol de folclor, iar la ora 18.00, la Complexul Expoziţional Casa Cărţii se va închide cea de-a XXXVII-a ediţie a Simfoniei Lalelelor.
În perioada Simfoniei Lalelelor vor avea loc următoarele competiţii sportive: Cupa Simfoniei Lalelelor la tenis de masa (Şcoala Mircea cel Bătrân, 12.04.2014), Cupa Simfoniei Lalelelor la tenis de câmp (Baza Sportivă Prundu, 12.04.2014), Cupa Simfoniei Lalelelor la fotbal (Stadion Nicolae Dobrin, 12.04.2014), Crosul Simfoniei Lalelelor pe traseul Parc Trivale – Piaţa Primăriei (13.04.2014), Cupa Simfoniei Lalelelor la handbal (Sala de Sport a Universităţii Piteşti, 13.04.2014), Cupa Simfoniei Lalelelor la rugby (Baza Sportivă Prundu, 13.04.2014), Cupa Simfoniei Lalelelor la şah (Grădina Publică, 13.04.2014), Cupa Europeană de Judo Cadeţi U 19 (Sala Sporturilor Trivale, 26.04.2014- 27.04.2014). Expoziţia florală Simfonia Lalelelor poate fi vizitată vineri, 11 aprilie, între orele 13.00 şi 18.00, iar sâmbătă, 12 aprilie şi duminică, 13 aprilie între orele 9.00 şi 18.00.
De vineri, 11 aprilie, ora 23.00 până sâmbătă, 12 aprilie, ora 03.00 va avea loc evenimentul Nopţile albe ale Simfoniei Lalelelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.