PARCAREA DIN CURTEA ŞCOLII O parte importantă din curtea Şcolii nr. 4 din cartierul Banat va dispărea în câteva săptămâni, ea urmând a fi ocupată de o parcare. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în curtea unei şcoli din S.U.A., cetăţenii şi elevii ar fi protestat în valuri, iar lucrările ar fi fost sistate. Pentru toţi cei care au fost sau sunt elevi, sintagma „curtea şcolii” este una obligatorie şi cât se poate de plăcută. Cine poate uita jocurile, alergătura şi diferitele năzbâtii făcute în curtea şcolii, un spaţiu plin de amintiri frumoase pentru toate generaţiile? Din păcate, din ce în ce mai multe curţi de şcoli, inclusiv în Piteşti, devin, pe zi ce trece, tot mai mici, iar elevii ajung să iasă în pauză într-un fel de „microcurţi”, ce nu au mai mult de 60-70 mp.
Cel mai dureros asemenea caz este la Şcoala nr. 4 din Piteşti, cartierul Banatului. Dacă. în urmă cu câţiva ani, dimesiunea curţii şcolii fusese şi aşa redusă drastic după construirea unei săli de sport, acum, curtea se reduce şi mai mult, din cauză că Primăria Piteşti construieşte o nouă parcare pe strada Traian. Tot respectul pentru grija privind locurile de parcare, însă această preocupare urbanistică locală trebuie să ţină cont şi de spaţiile vitale ale şcolilor şi elevilor. Însă Primăria, autoritatea care finanţează şcolile şi care, prin urmare, le are în subordine, nu pare să se sinchisească de faptul că sute de elevi vor fi nevoiţi, din toamnă, să stea în pauze într-o curte mică şi înghesuită. În partea dreaptă a şcolii, unde era o parte din spaţiul verde, au fost deja tăiaţi mai mulţi copaci, iar gardul va fi mutat aproape de clădirea şcolii. O sistematizare de cartier total aiurea, fără nici cea mai mică grijă pentru elevi.

„De când au ajuns autoturismele să fie mai importante decât nevoile copiilor?”

„Probabil că nu peste mult timp elevii vor intra din stradă direct în şcoală, iar curtea va fi o amintire. Nu este normal ce se întâmplă: se demolează garduri fără niciun fel de gândire practică, se reduce dramatic curtea şcolii. Ar trebui găsite soluţii pentru parcări supra şi subterane, nu să ciuntim spaţiile şcolilor.
Uitaţi-vă şi la Şcoala 16, aflată la câteva sute de metri mai încolo! Şi acolo s-a redus mult de tot curtea, tot din cauza unei parcări şi a unei săli de sport. Ce poate fi mai frumos decât să te joci şi să alergi în pauză în curtea şcolii cu colegii? Să mai taie din trotuare, dacă tot vor să facă parcări, dar să nu intre în curţile şcolilor. Sunt revoltată şi întristată de ceea ce se întâmplă. De când au ajuns autoturismele să fie mai importante decât nevoile copiilor?”, ne spune Elena Mateescu, fostă absolventă a Şcolii nr. 4. Din păcate însă, în România şi în Piteşti, drepturile elevilor la nişte spaţii minime şi absolut vitale în aer liber sunt încălcate flagrant, fără ca nimeni să se sesizeze şi să intervină. Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru şi s-ar fi încercat construirea unei parcări în curtea vreunei şcoli din  S.U.A. (era să se întâmple de câteva ori), părinţii şi elevii ar fi protestat în valuri, comunitatea li s-ar fi alăturat, iar lucrările ar fi fost sistate. Din păcate, la Piteşti, spiritul comunitar lipseşte aproape cu desăvârşire, cei mai mulţi fiind interesaţi doar de „ograda” lor şi atât. Se sesizează cineva?

Comments

comments

DISTRIBUIȚI