Primarul din Mioveni, atac dur la liderii PNL – Vasile Blaga şi Alina Gorghiu

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, preşedintele executiv al PSD Argeş, a reacţionat destul de dur la afirmaţiile făcute joi, 30 iulie, de cei doi lideri ai PNL, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu. 

 

Aflaţi în vizită în Argeş, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu au declarat că principala preocupare a PNL a fost este şi va fi costruirea autostrăzii Piteşti – Sibiu.

Declaraţiile celor doi au fost însă imediat taxate pe primarul din Mioveni: “Pe mine mă uimeşte cum aceşti oamenii au curajul să susţină astfel de aberaţii legate de construirea autostrăzii Piteşti – Sibiu.

Păi, domniile lor şi partidele pe care le-au reprezentat, până la fuziune, au fost la guvernare în ultimii 8 – 9 ani, timp în care nu au mişcat un deget pentru construirea autostrăzii, iar acum, în opoziţie, i-a găsit grija pentru argeşeni. Ei chiar cred că argeşenii au uitat acest lucru, eu nu cred.

La fel s-a întâmplat şi cu DN 73 Piteşti – Câmpulung, care sub cele două guvernări, PDL şi PNL, devenise aproape impracticabil, iar la scurt timp după venirea guvernului Ponta s-au început imediat lucrările. Îi cred că acum şi-ar dori să revină la guvernare, după ce PSD-ul a mărit pensiile, le-a dat oamenilor banii înapoi pe care PDL-ul i-a tăiat din salarii şi lista ar putea continua. Sfatul meu ar fi să nu mai piardă timpul prin Argeş pentru că PSD-ul oricum nu va pierde alegerile, nici pe cele locale şi nici pe cele parlamentare. De fapt, cum nu le-a pierdut niciodată în ultimii 20 de ani. Apropo şi de mult trâmbiţatul – Marele PNL- păi până acum au fost la grupa mică…”, a declarat Ion Georgescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here