Joi, 23 iulie, la Colegiul Prefectural Argeş, primarul din Suseni, Radu Doru şi-a manifestat public, în faţa autorităţilor locale, nemulţumirea faţă de bugetul acordat primăriilor de către Ministerul de Finanţe, dar şi de numeroasele controale ale instituţiilor deconcentrate.

 

Ce se întâmplă la Ministerul de Finanţe este îngrozitor. 70% din comunele din Argeş o să pună lacătele pe primării! În situaţia asta o să ajungem! Nu mai avem bani să plătim curentul, nu avem bani nici de salarii. Bugetele alocate sunt foarte mici! Nu ne putem descurca! Se măresc salariile profesorilor, dar la noi? În administraţia publică locală, doar se vorbeşte, că poate le mărim. Este măcel indiferent de guvernanţi. Sunt acolo de pomană”, a declarat primarul comunei Suseni, Radu Doru.

„Mai nou, primăriile primesc lista cu proprietarii care nu şi-au încheiat asigurarea obligatorie pentru locuinţă. Şi noi trebuie ca în doar trei zile să le trimitem somaţii. Vă daţi seama ce înseamnă asta? Nu am o situaţie exactă, însă, doar 10 – 15% dintre proprietarii din comună au încheiată această asigurare. Iar la restul trebuie în trei zile să le trimitem somaţii. Ce idioţi de oameni au făcut această lege? Practic, aceste legi ne măceleresc. Este imposibil ca într-un interval atât de scurt să faci 4.000 de înştiinţări! Şi mai sunt şi banii pentru poştă? Cred că aproape o jumătate de miliard de leine-ar trebui la fiecare primărie să trimitem adrese pentru atâtea persoane!”, a mai declarat primarul Radu Doru. 

Comments

comments