Noua conducere a Primăriei Piteşti, reprezentată de primarul Ionică şi vicele Apostoliceanu, au făcut public primul plan de anvergură în ce priveşte modernizarea unor zone din oraş.

Este vorba despre construirea uinei zone de promenadă şi piste de biciclete pe malul Râului Argeş.
Zona avută în vedere pentru regenerare urbană se întinde de la Podul Viilor, până la strada Lânăriei, în dreptul plajei Tudor Vladimirescu). Se va realiza legătura cu parcul Lunca Argeşului printr-un acces adecvat. Prin documentaţia de urbanism se urmăreşte dezvoltarea potenţialului râului Argeş şi a malului său drept sub aspectul noilor necesităţi ale oraşului prin punerea în valoare a cadrului natural existent şi a obiectivelor realizate în acest cadru.

Se au în vedere următoarele obiective: valorificarea funcţiunilor zonei (zone de recreere şi de agrement); amenajarea urbanistică a teritoriului (construcţii noi cu caracter provizoriu, zone verzi, mobilier urban) şi stabilirea indicilor urbanistici de ocupare şi utilizare a terenului; organizarea circulaţiei (circulaţii pietonale si de biciclete); dezvoltarea echipării tehnico –・edilitare; (iluminat public, cişmele etc) şi reabilitarea, conservarea şi protecţia mediului.

Toţi cetăţenii Piteştiului sunt invitaţi să depună sugestii şi opiniile despre oportunitatea acestei investiţii   până pe 19 iulie. Planul de Urbanism Zonal supus dezbaterii publice poate fi găsit pe site-ul Primăriei. Tot acolo poate fi vizualizată şi schiţa tehnică a proiectului.  

Comments

comments