Prima țară din Europa liberă de coronavirus. Cum au reușit să scape de pandemie. Islanda a devenit prima țară din Europa care, aparent, a scăpat de coronavirus.

Nopți albe, restaurante deschise, concerte și tot ce tânjește restul Europei găsim acum în Islanda. În Islanda, au murit doar 29 de persoane de la începutul pandemiei, iar numărul infectărilor a fost de 6.144.

“Mă pregătesc pentru această pandemie de 15 ani”, a spus Thorolfur Gudnason, epidemiologul șef al Islandei. Gudnason a fost responsabil de găsirea unui răspuns la această criză în Islanda. “Am decis imediat ce vom face: efectuăm teste, urmărim contactele și izolăm pe toți cei diagnosticați. Am făcut acest lucru agresiv, încă din prima zi”, a spus el.

Islanda a avut rapid primul val sub control și, în mai 2020, oamenii începuseră să declare țara liberă de coronavirus. Din păcate pentru ei, la sfârșitul verii țara a fost lovită de un val mai aprig după ce doi turiști, cu teste pozitive, au încălcat regulile de izolare. Din iunie anul trecut, toți pasagerii care au sosit în țară au intrat în carantină și există teste obligatorii la aeroport.

Când Thorsteinsson a fost întrebat despre această regulă strică a controlului oamenilor veniți în țară, a zis: “Oamenii de știință au creat regulile, nu politicienii. Asta contează. Ei știu despre ce vorbesc, politicienii nu”. La fiecare pas, Islanda a urmat știința, condusă de profesorul Gudnason și echipa sa, fără ca politicienii să participe la briefing-urile zilnice, scrie dcnews.ro.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI