Prigoană şi Bahmuţeanca, naşii băiatului primarului din Oarja

1,836 views

PETRECERE Cel mai tânăr primar din Argeş, Costel Bâlea de la Oarja, şi-a mărit familia cu un băieţel.

Bucuria primarului este cu atât mai mare, cu cât, după cele două fetiţe, Dumnezeu i-a dăruit acum şi un fecior, care îi va avea ca naşi pe Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, alături de familia şefului de Centru de la CEZ Argeş, Georgiana şi Ştefan Frântu. Nonconformistul cuplu Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, deputat PDL, vor fi naşi în Argeş, în acest week-end.

Cei doi vor deveni părinţii spirituali ai micuţului Mihai Vlad, ultimul venit pe lume în familia primarului de Oarja, Constantin Bâlea. Chiar dacă sunt vedete de Bucureşti, cei doi nu au făcut mofturi şi au acceptat din prima cererea edilului de a-i boteza micuţul, mai ales că cele două familii se cunosc de mai mult timp.
Aşa că duminică, la ora 16.00, Bahmuţeanca şi Prigoană vor fi prezenţi la Biserica „Sfântul Gheorghe” din satul Ceauşeşti din Oarja, ca să îşi primească de la părinte noul finuţ. Alături de Adriana şi Silviu Prigoană va sta familia şefului de Centru de la CEZ Argeş, Georgiana şi Ştefan Frântu, cei care care vor fi ajutori de naşi.
Odată treburile bisericeşti îndeplinite, toată lumea este invitată la masă şi dans în Salonul Royal de la restaurantul „Castel” din Piteşti, unde se va lăsa cu chef în cinstea micuţului Bâlea junior, Mihai Vlad fiind primul băiat din familia primarului din Oarja, care mai are două fete.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI