Previziunile Minervei. Cum va arăta România în 2016 din punct de vedere astrologic

0
722

Perspectiva unui An Nou trezește întotdeauna entuziasm. Speranţa este că anul care vine va fi diferit de celălalt, cu condiția însă să fim şi noi diferiţi – mai buni, mai înţelepţi, mai raţionali.

Nu vrem probleme, dar cu siguranţă vom avea parte de provocări.

Va fi mai bun 2016? Cred că fiecare an a avut ceva de oferit, diferența este că putem să ne facem planuri fără să ne simţim ca şi cum am opera într-un teatru de război şi nici nu trebuie să trăim cu teama că cine ştie ce eveniment ne va arunca într-o vâltoare din care să nu ştim cum vom ieşi.

Jupiter în 2016

Jupiter începe anul în semnul Fecioarei, 23 grade 10 și îl va încheia în Balanţă, la 21 grade 05. Pentru România, aspectul acţionează extrem de puternic pe relaţia juridică ca şi cum anchetele judiciare se află sub presiunea timpului, iar deciziile care se iau, să aducă multă dezamăgire. Deciziile implică atât lumea ecleziastă cât şi cea juridică din România, sitemul de coerciţie şi de justiţie, dar şi proprietarii de pământuri şi cei implicaţi în industria mineralieră şi metaliferă.

Dacă privim aspectul ca pe o o relaţie externă, având în vedere că Jupiter se află în Casa a 7-a, mă gândesc la ostilitatea cu care instituţiile financiare internaţionale acceptă deciziile financiare care privesc ţara noastră. Intoxicare, informaţii false, neadevăruri, ne vom lovi de toate acestea deoarece ele vor să-şi impună punctul de vedere în ţara noastră, dar se vor lovi ca de un zid de inflexibilitatea, deşi nu pare, a preşedintelui şi a guvernului.

Mai poate fi vorba despre implicarea României în teatre de război, altele decât cele cunoscute – Irak sau Afganistan sau de reorganizarea armatei, poate chiar de reintroducerea stagiului militar.
Toate vor fi însoţite de o intensificare a activităţi seismice, dar şi de capriciile vremii cu care ne-am obişnuit de câţiva ani, caniculă, ploi neaşteptate cu iz de furtună, descărcări electrice, grindină, cantităţi crescute de precipitaţii urmate de distrugeri prin inundaţii ş.a.

De asemenea, vom avea parte de schimbări în legislaţie, legi mai simple, mai concrete, mai al obiect care să faciliteze accesul la anumite niveluri şi structuri până acum inaccesibile. Se vor concepe metodologii pentru aplicarea unor legi extrem de stufoase ceea ce va fi în acord şi cu dorinţa populaţiei.

Financiar putem asista la tentative de întărire a puterii de cumpărare a monedei naţionale, valutele cele mai uzitate- euro şi dolar vor avea când perioade creştere, în momentele de criză, când de scădere, în momentele de linişte. Dealtfel piaţa valutară va fi extrem de volatilă, atât moneda naţională cât şi valutele amintite vor cunoaşte oscialţiile pieţii la nivel macro şi micro economic.

Din 28 august 2016, tripla conjuncţie Jupiter – Venus – Mercur pune executivul şi parlamentul în situaţia de a lua decizii care vizează stabilitatea pieţii muncii în România, decizii care ar putea scoate iar oamenii în stradă, neîncrezători în ceaa ce li se propune.

În acelaşi timp putem asista la arestarea sau condamnarea definitivă ale unor cunoscuţi oameni politici sau persoane cunoscute implicate în evenimente care au adus atingere siguranţei naţionale, dar şi siguranţei cetăţeanului. Acum se cer, din partea politicului decizii clare şi nu ambigui, decizii cu valoare reparatorie, la propriu şi la figurat.

Aş atrage atenţia, în mod special asupra lunii noiembrie şi decembrie când Jupiter va deveni focarul unui Careu în T, cu Jupiter în Casa afacerilor, cu cel natal din Casa tinerilor şi Pluto care trece peste Martele natal al României aflat în Casă socială, Careu care se va transforma rapid într-o cruce cardinală care îl implică şi pe Uranus şi care arată că deciziile care se vor lua vis-a-vis de soarta tinerilor, viitorul acestei ţări, şi care vor nemulţumi pe unii şi-i va mulţumi pe alţii şi aş spune că cei nemulţumiţi sunt cei care au mici afaceri. Careul se va desface undeva după 10 ianuarie 2017.

Saturn în 2016

Saturn va fi în Săgetător pe tot parcursul anului 2016 – 11 grade 11 la 21 grade 18, unde va sta până în septembrie 2017. Educaţia și credință vor fi aduse în vizorul şi vor fi supuse unor dezbateri publice.
Este, de fapt, o perioadă în care parcă România îşi caută echilibrul, o perioadă în care nu vom putea pune într-o relaţie de echivalenţă expansivitatea jupiteriană cu limitarea saturniană.

Posibil să asistăm la un val de arestări şi de sentinţe fără precedent, totuşi Saturn este în Săgetător semnul justiţiei şi chiar dacă intenţiile să spunem sunt justificate ele nu vor aduce disciplina pe care se scontează, dimpotrivă aspectul pare să încurajezeze tocmai nerepectarea legii şi disciplina socială şi de aici aplecarea spre o menţinere a controlului chiar şi forţat. Felul în care vom simţi acest lucru este exprimat cât se poate de bine de sintagma omul potrivit la locul potrivit. Răbdăm mai mult decât putem duce? Rezultatul final ar trebui să fie unul benefic pentru ieşirea la lumină.

Revin asupra pătratului dintre Saturn şi Neptun care pentru români se va face simţit încă de la începutul lunii septembrie şi care aduce speranţa că alegerile care urmează ar putea schimba soarta României. Ea aduce o conştientizare a realităţilor sociale ceea ce va permite o viziune cu adevărat clară a realității, a ceea ce a fost, în ce privește angajamentele din trecut și ceea ce trebuie să se schimbe sau la care trebuie să se renunţe pentru că nu a dus la rezultatele aşteptate. Această stare de fapte ar putea creşte încrederea oamenilor că, în sfârşit lucrurile sunt pe drumul cel bun.

Saturn, în Casa puterii şi a reputaţiei naţionale, cum spuneam mai sus, arată implicarea celor mai importanţi oameni din stat în viaţa românilor şi a României, schimburile comerciale, puterea de convingere pentru cei care doresc să investească în România, va fi o perioadă tensionată în care cei răspunzători cu aceste lucruri vor trebui să demonstreze că sunt oamenii potriviţi la locul potrivit.

Neptun care sugerează ideile politice de stânga, frauda, ilicitul, economia subterană este contrat puternic de Saturn şi sunt convinsă că vom asista la lovituri dure date unui sistem subversiv care timp de 25 de ani a supravieţuit de pe urma unei democraţii prost înţelese – dimensiunea evaziunii fiscale şi a corupţiei, care ies la iveală, şi care ar putea scoate, iar oamenii în stradă. La fel de bine, am putea asista la reformarea clasei politice în sensul real al cuvântului, o reformare mai de nevoie decât de voie, o naştere convulsionată, dar necesară pentru ca România să renască din propria sa cenuşă.

Chiron în 2016

Chiron este în semne de apă şi aduce românilor un impuls pentru căutarea emoţională şi afectivă, aduce o stare permanentă de îndoială, chiar de griji pentru prezent şi viitor. Pentru ei, calea destinului căutată este impulsionată de orientări mistice, iluzorii, cu accent neptunian.

Din nefericire, Chiron vine cu un încărcat bagaj de sufeinţe care obligă să conştientizăm aceste suferinţe şi prin aceasta să ne vindecăm. Suntem proprii noştri Învăţători, învăţăm din propriile suferinţe şi cei care vor avea curajul să ne arate greşeala vor fi tinerii, copiii noştri, copii care inconştient vin ca o jertfă adusă conştiinţei colectivepentru că numai atunci când pierdem ceva ireversibil, suntem capabili să ne ridicăm din genunchi şi să mergem mai departe.

Este anul în care Chiron poate ridica mingea la fileu terapiilor alternative printr-o şi mai mare deschidere spre Cunoaştere, altfel decât cea materială, dar şi pentru experimente sociale noi, progresiste.

Uranus în 2016

La nivelul României schimbările ţin de structură socială, politică şi de mentalitate. În tentativa de a-şi impune punctul de vedere unele instituţii financiare internaţiaonale ar putea trece la ameninţări deschise. Eu aş spune că ameninţările nu sunt reale, rămân la stadiul de ameninţare dar acest lucru ar trebui să pună pe gânduri autorităţile româneşti deoarece respectivele instituţii doresc mai mult decât trebuie. Este totuşi un moemtn delicat care trebuie negociat în termeni cât se poate de prudenţi.

Elementul Foc va lovi în cele mai neaşteptate momente şi cele mai neaşteptate locuri – discuţii aprinse, acuze incendiare, incendii la propriu, explozii, accidente având ca sursă focul ş.a. În plan individual, trebuie să fim atenţi cum manipulăm sursele de foc din casă, dar şi la disputele dintre partneri, părinţi şi copii, tineri şi bătrâni.

În altă ordine de idei, nici în plan internaţional lucrurile nu stau mai bine pentru că asistăm la configurri şi reconfigurări geo-politice cu impact mai mult sau mai puţin doar asupra României, cât asupra economiei mondiale.
Dacă credeți că știința, tehnologia, gadgeturile High Tech de ultimă oră, reprezintă excelenţa în domeniu, că Internetul, calculatorul şi reţelistica cunosc noi şi noi forme de reprezentare, ei bine, nu aţi văzut nimic. Uranus ne pregăteşte de viitor, dar pentru a face parte din acest viitor, mai întâi va curăţa lumea, va face ravagii peste tot, de la schimbări sociale, bruşte, la cele mai neaşteptate descoperiri în domeniu, de la maladii incurabile la adevărate epidemii, de la expansiunea Cunoaşterii omului în spaţiu, la cele mai neaşteptate atentate, răpiri, dezastre naturale, schimbări de ideologie ş.a.

Neptun în 2016

Neptun va începe anul 2016 într-un aspect deloc îmbucurător. Pentru România, Neptun se va afla în Casa identităţii naţionale, a prosperităţii şi a sănătăţii, în aspect dizarmonic cu conjuncţia Venus, care implică factorii sociali de tipul căsătorie şi copii, problemele agresiunii în familie cu accent pe protecţia femeii şi a copiilor, dar şi acordurile diplomatice vis-a-vis de statutul României ca stat participant la diverse operaţiuni cu caracter internaţional, şi Soare care reprezintă premierul, preşedintele, persoanele cu autoritate, în general, din tema natală a ţării, aspect care pare să sugereze tentativa celor care încearcă să se sustragă cercetării penale, să se ascundă de braţul lung al legii în ideea că pe mine nu mă prinde.

Ei bine, tocmai acest pe mine nu mă prinde le poate juca feste celor care au activităţi ilicite, care au fraudat statul şi şi-au adunat averea din asemenea activităţi, deoarece acordurile existente sau care se vor încheia va permite statului român să recupereze aceste pagube. Posibila lege a confiscării averilor să fie, în sfârşit, votată. Operaţiuni de anvergură, de tip mani pulite, vor zgudui lumea interlopă şi ne vom mira de ceea ce vom afla.

Pluto în 2016

Pentru România, combinaţia Pluto tranzit peste Marte natal, în Casa parlamentului, a legislaţiei şi a consiliilor judeţene şi locale, în opoziţie cu Jupiter natal, din Casa democraţiei, a tineretului şi a funcţiilor sociale, va fi un moment greu, dur, dar aducător de evoluţie, cu efect transformator nu doar la nivel personal sau de generaţie, ci şi la nivel macro-economic şi macro-social, cu reformularea sistemului coercitiv, în special cel judecătoresc, a averii naţionale – probabil realizează şi mai marii noştri că mare parte din România a fost deja vândută sau aservită, ori Pluto vine şi dărâmă tot ceea ce este considerat mai sigur dacă respectivele organisme folosesc metode şi metodologii care nu mai sunt conforme cu vremurile pe care le trăim.

De fapt, Pluto anunţă moartea a tot ceea ce sistemul credea că este viabil – de la modul cum decurg anchetele, cum este aplicată legea la modul cum este organizată şi percepută armata, serviciile de informaţii, serviciile secrete, lumea interlopă sau cei desemnaţi să aplice legea, inclusiv cu tăierea unor drepturi salariale acolo unde se consideră că deja este prea mult şi aici, clar, este vizată atât justiţia cât şi lumea interlopă în sensul că se va lua de la unii ca să se dea la alţii, echitabil, aşa cum o cere un stat de drept şi aici mă refer la sănătate şi la educaţie.

Părerea mea este că Pluto va da o lovitură grea la tot ceea ce înseamnă economie subterană, iar combinaţia cu Marte poate fi o armă redutabilă în lupta contra terorismului internaţional. Distrugerea prin foc este, de asemenea posibilă, putem asista la accidente şi incendii fără precedent sau atipice şi din păcate soldate cu pierderea de vieţi omeneşti.

Totodată vom asista la continuarea reformulării sistemului bancar cu tot ceea ce implică acest proces. Lăcomia, bunăoară, care se află în spatele acordurilor şi evenimentelor mondiale majore, decise în spatele uşilor închise, să fie eliminată sau înlocuită cu o bază umanitară solidă, pregătind astfel intrarea lui Pluto în semnul Vărsătorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here