Președintele ORDINULUI ASISTENȚILOR MEDICALI ARGEȘ, ESTERA STĂMOIU: OAestera”Solidaritatea și unitatea, fundamentale în lupta împotriva COVID-19”

Cad victime. Le numărăm în fiecare zi, în orice colț al lumii. Din nefericire, am început să le numărăm tot mai aproape de noi.

Asistenții medicali se află acolo unde este nevoie de ei, în linia întâi, acolo unde însă, urgența poate trasa linia firavă dintre ”a fi asistent” și ”a fi pacient”.

Au trecut deja mule zile de luptă împotriva Covid-19. În această scurgere de timp inevitabilul s-a produs, au început să cadă victime asistenți medicali.

Consiliul Internațional al Asistenților Medicali solicită tuturor guvernelor să înregistreze cu exactitate numărul asistenților medicali și alți lucrători din domeniul sănătății care sunt infectați cu virusul Covid-19.

Și Organizația Mondială a Sănătății spune că cel puțin 23.000 de angajați din sănătate din peste 50 de țări, au fost infectați, dar nu există o centralizare sistematică a unor astfel de infecții și nu există o defalcare a numărului de asistenți medicali dintre aceștia.

ICN precizează că această colectare a datelor despre ratele de infecție ale asistenților medicali este o parte vitală a înțelegerii și prin urmare, a prevenirii și controlului infecțiilor Covid-19.

În Argeș, evaluarea situației asistenților medicali afectați, din perspectiva informațiilor oferite de colegii noștri, asistenți medicali, ne oferă următoarele date.

Primul val al asistenților medicali depistați pozitiv a fost cel de la Spitalul Municipal Câmpulung, spitalul de suport Covid-19, nominalizat în 03.04.2020.

Un număr de 8 asistenți medicali din secțiile Medicală, Psihiatrie, Gastroenterologie au fost diagnosticați pozitiv; sursă de infectare internă, perioada 24-30 martie.

Al doilea val este cel de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, un număr de 9 asistenți medicali din secțiile Chirurgie cardiovasculară, ORL, Neonatologie, Bloc operator; Boli infectioase; sursa de contaminare internă.

Toți asistenții medicali au fost internați la Spitalul Orășenesc Mioveni, 2 dintre asistenți fiind deja externați, vindecați.

Toate datele privind îmbolnăvirea asistenților medicali (unde, cum, când) sunt foarte importante, acestea fiind utile pentru identificarea unor propuneri, soluții, măsuri de prevenire și limitare a bolii, cât și de creștere a siguranței profesionale.

Ca și cauză de infectare a personalului medical cvasigenerală estimată până în prezent, este identificată lipsa echipamentelor de protecție corespunzătoare la începutul pandemiei în zone de risc crescut de  îmbolnăvire.

Cauzele rămân totuși într-o analiză completă și obiectivată științific, într-un context al  noii afecțiuni, care surprinde încă în evoluția ei, în condițiile în  care sunt încă multe necunoscute în fizio-patogenia acestei boli, și nu numai.

Dar poate înainte de orice statistici, ar trebui să le spunem colegilor noștri, asistenți medicali, ei înșiși pacienți acum, că-i prețuim, că le suntem aproape, că înțelegem că nu le este ușor.

Cred că cel mai bine un asistent medical este înțeles de alt asistent medical.

”Este o experiență pe care cu siguranță nimeni nu și-o dorește. Lupta cu tine însuți începe din prima clipă: întrebări, frământări, griji, dor de familie, de prieteni, incertitudini, poate și frustrări, sentimente, emoții, dar în același timp și lupta pentru ceilalți, pentru convingerile tale, pentru adevăr, pentru aceia care poate nu sunt tot atât de puternici.

La început, asimptomatic fiind, lupta cu boala capătă un caracter secundar. Abia după ce rezultatele se mențin pozitive, după 7 zile de tratament și încă 10 zile de supraveghere medicală, abia atunci lupta devine mai dură. Și așteptarea tot mai grea.

Și totuși găsești resursele să mergi mai departe, să rămâi optimist, să-ți dorești să te întorci pe frontul de luptă și să continui să-ți îndeplinești misiunea și angajamentele de asistent medical.”

Sunt doar câteva cuvinte din mărturia unui asistent medical, pacient.

În calitatea mea de președinte al Ordinului Asistenților Medicali Argeș, sunt alături  de toți asistenții medicali argeșeni și le mulțumesc pentru dăruire, devotament, profesionalism.

Eroii noștri în halate albe sunt și ei vulnerabili, dar  rămân personajele principale, cu rol esențial, ale unui scenariu care va intra în istorie. Pandemia aceasta Covid-19 reprezintă, probabil, încercarea supremă a profesiei noastre și scoate cel mai bine în evidență trăsăturile ei. Omenia și empatia sunt scutul cu care asistenții medicali își apără pacienții.

Este timpul să ne întărim în credința că împreună vom reuși!

Solidaritatea și unitatea noastră sunt fundamentale în această luptă. Și nimeni și nimic nu trebuie să ne despartă!

Eroii reușesc întotdeauna să învingă! Oricât de mari ar fi încercările, eroii se ridică deasupra lor.

Eroii cad…, dar se ridică iar, pentru că există unele războaie care nu te doboară, te înalță!

Cu respect pentru fiecare erou in halat alb, Estera Stămoiu.

Comments

comments