Luni, Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu din Craiovei a avut oaspeţi de seamă la festivitatea de deschidere a noului an şcolar. Alături de primarul Piteştiului, Cornel Ionică, şi inspectorul şcolar general, Dumitru Tudosoiu, a fost prezent la eveniment şi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Cu această ocazie a fost inaugurat şi un nou teren de fotbal cu suprafaţă sintetică, o investiţie de 15.000 de euro a FRF. Ionică a profitat de prilej pentru a discuta şi de cumpărarea brandului FC Argeş şi posibilitatea ca anul viitor echipa municipalităţii să joace cu vechiul nume al echipei reprezentative a Piteştiului.

„€・M-am bucurat să văd entuziasmul copiilor, plăcerea revederii cu colegii şi cadrele didactice, dar şi să constat că investiţiile făcute de municipalitate în infrastructura de învăţământ au dat şi continuă să dea roade. Am profitat de ocazie şi am deschis şi discuţia privind brandul FC Argeş, anunţându-l pe preşedintele FRF că avem resursele alocate în buget şi vrem să facem toate demersurile legale pentru a prelua brandul, astfel încât din sezonul următor echipa municipalităţii, SCM, să joace sub numele de FC Argeş”・anunţat apoi pe contul său de Facebook primarul Cornel Ionică.

Comments

comments